De cum a fost plasat în celula din arestul VIP-urilor  cu tânărul în vârstă de 22 de ani acuzat de tentativă de omor îndreptată asupra unui agent de la ”Circulație”,  Boureanu a reușit să-și dovedească din plin calitățile de părinte. A început prin a-l cunoaște mai bine pe Ronnen în discuții interminabile, în care amândoi au vorbit despre te miri ce și a continuat chiar prin a-i da tânărului sfaturi legate de… alimentație.

”Lasă chipsurile  și cola, mănâncă sănătos. Fă gimnastică, odihnește-te și pune mâna pe o carte. Altfel te distrugi. Nu o să stai o veșnicie aici!”, i-ar fi spus fostul demnitar puștiului aflat în mare necaz.

Cristian Boureanu și colegul său de celulă, Ronnen Herșcovici, fac yoga în arest

Și ca să fie cât mai convingător, Boureanu i-a făcut tânărului ”adoptat” după gratii chiar și un program pe care, cu ușurința dată de situația în care amândoi se află, îl poate controla foarte ușor. Așa se face că Ronnen a suferit o transformare rapidă în doar câteva săptămâni de când este vecin de pat cu Boureanu, care, ca un părinte protector, i-a stabilit chiar și un program de masă.

”Roni citește mult acum, mănâncă extrem de sănătos și chiar face și câteva mișcări de yoga. Totul la indicațiile și sub supravegherea lui Cristi (n.r. Boureanu), care este mentorul lui acolo. Nu pot să facă amândoi odată exercițiile respective, pentru că nu este loc. Oricum, Cristi face yoga în fiecare zi în celulă. Amândoi joacă cărți, monopoly, șah și se uită la televizorul din celulă”, ne-au dezvăluit apropiați ai  familiilor celor doi arestați preventiv.

Înregistrare din ședința USR. Momentul în care Elena Lasconi află de la Moșteanu și Fritz că nu va primi finanțare pentru campania electorală
Recomandări
Înregistrare din ședința USR. Momentul în care Elena Lasconi află de la Moșteanu și Fritz că nu va primi finanțare pentru campania electorală

Boureanu l-a ”adoptat” pe colegul său de celulă Fostul parlamentar are grijă în arestul VIP-urilor de Ronnen Herșcovici, tânărul acuzat de tentativă de omor îndreptată asupra unui agent rutier

Ronnen Herșcovici, arestat preventiv pentru tentativă de omor îndreptată asupra unui agent rutier, a găsit în colegul său de celulă, fostul deputat Cristian Boureanu,  un sprijin de nădejde

Tânărul acuzat de tentativă de omor a fost investigat pentru depistarea unui eventual TBC

Înte timp, la insistențele părinților săi, Ronnen Herșcovici a fost dus la un spital pentru a i se face o radiografie menită să depisteze o eventuală infecție cu virusul TBC. Asta în condițiile în care familia tânărului s-a speriat după ce s-a vehiculat informația că în Arestul Poliției Capitalei au existat cazuri de îmbolnăvire cu TBC.

”Polițiștii poartă în continuare măști de protecție, chiar și atunci când merg la instanță cu arestații, iar nouă ni se spune că nu există nici un  pericol. Atunci ei de ce se protejează?”, ne-au spus, indignate, rudele puștiului.

Nemulțumiți de modul în care au fost administrate probe în dosar, părinții lui Ronnen – Mihaela Dumitrescu și Sergiu Stapler – l-au reclamat pe procurorul de caz la procurorul-șef. (Citește AICI un interviu incendiar cu părinții lui Ronnen Herșcovici, despre cazul fiului lor)

Tatăl lui Vlad Pascu, primele declarații în fața jurnaliștilor: „Fiul meu trebuie să își ispășească pedeapsa”, dar susține că nu era drogat, ci doar avea „urme de metaboliți”. Mesaj pentru familiile victimelor

”Am făcut plângere împotriva procurorului care anchetează cazul pentru că nu s-au administrat probe. Vom vedea ce răspuns vom primi”, ne-a declarat Mihaela Dumitrescu.

De partea cealaltă, apărătorii lui Cristian Boureanu au obținut arestul la domiciliu al fostului politician cercetat pentru ultraj și așteaptă expirarea mandatului de arestare preventivă de 30 de zile, primul pentru fostul demnitar și mutarea lui din arestul VIP-urilor.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Așa ai ajuns cine ai ajuns! Că te-am luat cu câteva clase... Nici ca măturător nu puteai să te angajezi” Anamaria Prodan, replică dură pentru Laurenţiu Reghecampf. Dezvăluirile EXCLUSIVE făcute de celebra impresară
Unica.ro

Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
S-a aflat de ce a murit Bogdan Teodorescu. Andreea Berecleanu își plânge prietenul de suflet și a publicat imagini rare din viețile lor de familie: "Este o mare suferință"
Libertateapentrufemei.ro
S-a aflat de ce a murit Bogdan Teodorescu. Andreea Berecleanu își plânge prietenul de suflet și a publicat imagini rare din viețile lor de familie: "Este o mare suferință"
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
Adevarul.ro
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
Sorana Cîrstea, imagini de vis din vacanța din Veneția petrecută alături de iubitul ei, Alexandru Ion Țiriac. Cum a fost surprinsă sportiva. FOTO
Elle.ro
Sorana Cîrstea, imagini de vis din vacanța din Veneția petrecută alături de iubitul ei, Alexandru Ion Țiriac. Cum a fost surprinsă sportiva. FOTO
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Bărbatul care a urcat pe trotuar cu mașina și a lovit un adolescent de 17 ani, în Sectorul 3, ar fi vrut "să-i dea o lecţie"
Observatornews.ro
Bărbatul care a urcat pe trotuar cu mașina și a lovit un adolescent de 17 ani, în Sectorul 3, ar fi vrut "să-i dea o lecţie"
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI