Brad Pitt și-a văzut pentru prima dată o parte dintre copii, la aproape o lună, după ce Angelina Jolie a anunțat că divorțează și ș-au pus de acord asupra unei custodii comune. Potrivit Daily Mail, întâlnirea a fost atât de emoționantă, că atât actorul, cât și copii au izbucnit în lacrimi.
O sursă apropiată actorului a declarat că întâlnirea i-a făcut pe copii să-și realizeze pentru prima dată că viața lor de familie nu va mai fi niciodată la fel după divorțul părinților lui.
„Brad avea lacrimi în ochi și a încercat să se abțină pentru că nu voia să-și supere copiii că plânge. Vizita a fost emoționantă. Vivienne și Zahara au început amândouă să plângă”, a mai spus sursa.
Brad Pitt e acuzat că si-ar fi agresat un copil
Pitt și-a văzut fetele pe 8 octombrie, în prezenta unui terapist. Jolie a cerut divorțul de Brad Pitt la 19 septembrie, la cinci zile după ce actorul i-ar fi aplicat o corecție fizică unuia dintre copii, la bordul avionului cuplului, pe fondul unui schimb aprins de replici cu Angelina.
Acordul la care au ajuns cei doi actori îi permite lui Pitt să își vadă copiii, la aproape o lună de la solicitarea divorțului, în prezența unui consilier, condiție ce a fost respectată.
Recomandări
Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect
Pe 20 octombrie, angajații de la serviciile sociale vor evalua rapoartele de analiză ale consilierilor maritali consultați de cei doi soți, precum și rezultatele analizelor toxicologice ce i-au fost făcute lui Brad Pitt care au ieșit negative.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Viva.ro
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
FANATIK.RO
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
GSP.RO
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
FANATIK.RO
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Financiarul.ro
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
Observatornews.ro
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor