Vladimir Putin va veni la nuntă cu 10 membri ai unui cor tradițional rusesc, prestația acestora fiind cadoul său de nuntă pentru Karin Kneissl, au spus vineri mai multe surse, potrivit The Guardian.
Vestea nu este surprinzătoare, însă. Vladimir Putin iubește, printre altele, muzica. El a fost filmat de mai multe ori cântând cu vocea sau la pian.
Liderul de la Kremlin se va număra printre cei circa 100 de invitați la nunta șefei diplomației din Austria, printre ei numărându-se și cancelarul conservator Sebastian Kurz, precum și vice-cancelarul Heinz Christian Strache, liderul extremei drepte austriece.
Inedita prezență a șefului de la Kremlin la acest eveniment i-a iritat pe reprezentanții opoziției austriece, mai ales în contextul în care Austria deține președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene.
„Cum poate preşedinţia austriacă a Consiliului UE să joace rolul de intermediar onest pe care-l pretinde, dacă ministrul afacerilor externe şi cancelarul se plasează atât de clar de o parte?”, a reacţionat liderul grupului parlamentar al Partidului Social-Democrat (de opoziţie), Andreas Schieder.
Karin Kneissl, în vârstă de 53 de ani, a fost numită la conducerea diplomației austriece de către partidul de extremă dreapta FPOe, dar fără să fie membră a acestei formațiuni.
Ea își va uni destinele cu omul de afaceri Wolfgang Meilinger. Nunta se desfășoară într-un sat viticol din apropierea orașului Graz.
Președinția rusă a confirmat, miercuri, că Vladimir Putin a acceptat invitația la nuntă. După încheierea acestui eveniment, Putin va pleca la Berlin, pentru a se întâlni cu cancelarul german Angela Merkel.
CITEȘTE ȘI: REPORTAJ: Arta din fân! Un deal întreg din Bucovina „a invadat” Muzeul de Artă din Timișoara: „Am vrut ca vegetalul să inunde spațiul nostru cotidian”
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!