La serviciu ne înjurăm aproape muțește șefii, ceva mai tăricel clienții care nu înțeleg nimic și aproape pe față colegii care ne scot din minți. Dar nu e vina noastră, ci a lor.

În Parlament, politicienii își arată unii altora degetele mijlocii, se jignesc fără nici cea mai mică urmă de jenă, iar noi îi apaludăm pe unii și îi înjurăm, la rândul nostru, pe ceilalți. E vina lor.

Președintele României și câțiva intelectuali publici laudă folosirea unei înjurături pe post de contraargument, ba chiar de program politic. Dar nu e nimic nefiresc, este libertate de exprimare.

În mediul online, înjurăturile ne zboară pe deasupra capetelor mai ceva ca avioanele beligeranților în timpul Bătăliei Angliei. Și suntem fericiți, căci e libertate de exprimare.

Un fost președinte i-a înjurat pe sindicaliști, pe când era doar ministru al transporturilor, iar asta i-a majorat zestrea de voturi, căci era de-al nostru, din popor.

Un alt politician, azi dispărut dintre noi, își făcuse din injurie, imprecație și spume un brand propriu, în aplauzele tribunei. Nu era băiat rău, ba chiar unii îl găseau talentat. Ne mai descrețea frunțile.

De la injurii, pe nesimțite, se trece la #nextlevel. Un decerebrat se bucură pe Facebook de moartea unei tinere mame, călcată de mașină pe trecerea de pietoni. Se bucură că a murit o jandarmeriță.

Peste o vreme, o să i se pară că nu sunt suficiente accidente de circulație care să facă dreptate printre jandarmi și o să treacă el însuși la fapte.

Căci de obicei, mai devreme sau mai târziu, așa se întâmplă cu violența scăpată din frâu.

Violența verbală nu mai este suficientă și nici eficientă nu le mai pare celor care o practică. Se simte nevoia, ca în cazul dependenților de droguri, de ceva mai tare. Din ce în ce mai tare.

Înjurăturile rănesc orgolii și sensibilități. Sunt, aparent, inofensive. Împunsăturile verbale, deposedate de forța lor simbolică prin suprauzare, sunt urmate însă de împunsături de cuțit și, mai apoi, de rafale. Vom sta în mijlocul unor bălți de sânge și ne vom întreba: “Puteam oare să facem ceva pentru a evita asta?”. Probabil că puteam, dar eram prea ocupați să aplaudăm.

CITEȘTE ȘI:

OPINIE/ PAH, despre pamfletul muzical adresat de o trupă din Iași primarului din București: „Fii rea, Gabriela!” (VIDEO) 

OPINIE / PAH, despre afirmația surprinzătoare a judecătorului Dănileț: „Îmi este frică”

#Teleormanleaks. Editorial de PAH despre dezvăluirile Rise Project: „Politica românească, de la poșetele lui Udrea la valiza Tel Drum”

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News