Depistată la timp, boala se tratează

O greutatea mult prea mare pentru spatele unui copil cu o înălţime de un metru şi un pic şi o greutate de 17 kg, spune specialistul. Medicii spun că vârsta la care debutează scolioza este cuprinsă între 10 şi 15 de ani. Principalele cauze: poziţia incorectă la şcoală sau acasă ori căratul ghiozdanului.
“Multe din atitudinile scoliotice nu sunt evolutive şi dispar odată cu corectarea cauzei care le-a produs, prin fizioterapie şi exerciţii speciale”, susţine dr. Ilie Roşca. Nedepistate la timp, afecţiunile evoluează şi, în maximum doi ani, deviaţiile devin vizibile şi formează un fel de cocoaşă.

Înotul ajută foarte mult

Pentru copiii care au probleme cu spatele, cel mai bun sport este înotul. Acesta pune la lucru toată musculatura şi are efecte terapeutice pentru persoanele cu scolioză şi cifoză. Alte activităţi fizice recomandate sunt ciclismul şi vâslitul, dar şi plimbările în aer liber, acestea din urmă relaxând muşchii dorsali.
“Copiii care au probleme cu spatele nu au voie să joace fotbal să facă sărituri sau să joace tenis, sporturi care implică mişcări şi răsuciri bruşte şi solicită partea de jos a coloanei”, subliniază doctorul.

La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează
Știrileprotv.ro
Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza și știu data exactă când vine iarna în București. Temperaturile scad până la -8 grade
FANATIK.RO
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza și știu data exactă când vine iarna în București. Temperaturile scad până la -8 grade
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Ce e bine să pui în butoiul cu varză murată ca frunzele să nu se înmoaie și să fie tari toată iarna. Este un ingredient secret al gospodinelor din zona Banatului
FANATIK.RO
Ce e bine să pui în butoiul cu varză murată ca frunzele să nu se înmoaie și să fie tari toată iarna. Este un ingredient secret al gospodinelor din zona Banatului
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Ora de iarnă 2024. Când ar putea renunţa România la sistem, aşa cum au făcut-o alte state
Observatornews.ro
Ora de iarnă 2024. Când ar putea renunţa România la sistem, aşa cum au făcut-o alte state
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI