Deputații din comisia de Apărare au transmis o invitație pentru Carmen Dan, pentru ca aceasta să vină, în calitate de Ministru de Interne, la audieri.
În aceeași speță, audiați ar mai putea fi și șeful Jandarmeriei, secretari de stat din MAI, Brigada Specială și reprezentanți ISU.
Reacția lui Carmen Dan
Carmen Dan este așteptată să dea explicații privind intervenția Jandarmeriei la protestele de vineri, soldate cu violențe.
„Acţiunea nu a fost o dispută între jandarmi şi cetăţenii paşnici care au dorit să protesteze. Cei care s-au împotrivit aseară nu au avut nimic de-a face cu diaspora. Vorbim de huligani periculoşi. (…) În orice alt stat european, unde astfel de conflicte violente au loc mult mai frecvent ca în România, statul intervine în forţă pentru restabilirea ordinii şi siguranţei publice. Toţi cetăţenii au avut ocazia să vadă cum se desfăşoară astfel de intervenţii de restabilire a ordinii publice în orice alt stat democratic. Orice om normal care a urmărit eveniementele de aseară a putut constata că intervenţia în forţă a fost justificată de provocările şi violenţele acelor huligani”, a afirmat Carmen Dan, anterior.
Vineri seara, jandarmii au intervenit în forță, cu gaze lacrimogene și tunuri de apă pentru a dispersa protestatarii anti-PSD, având aprobarea Prefectului Capitalei. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!