Povestea lui Drasius Kedys este cutremurătoare: bărbatul a luptat în zadar cu sistemul, încercând să probeze că un judecător, un politician şi un al treilea individ, căruia îi ştia doar prenumele, i-au batjocorit fiica. Când a ajuns la capătul puterilor şi-a luat armele şi a pornit la vânătoare. De oameni.

Drama lui Drasius Kedys a început în 2008, în Kaunas, al doilea oraş ca mărime al Lituaniei, după capitala Vilnius. La acea vreme, Deimantela, fetiţa lui, avea patru ani, iar bărbatul divorţase de mama copilei. Totul a început, potrivit lui Drasius, cu rugămintea micuţei de a nu o mai duce în vizită la mama ei, pentru că “vine şi Andrius (n.r. – Andrius Usas, om politic) şi mă linge”! Acele vorbe ascundeau, se pare, un coşmar.

În scurt timp, Drasius a înţeles că fetiţa lui era molestată, cu voia fostei sale soţii. Bărbatul a pus cap la cap piesele unui puzzle şi a ajuns la o concluzie dureroasă. Fosta lui nevastă şi Violeta, sora acesteia, le furnizau unor pedofili din lumea bună propriii copii pentru a-şi satisface fanteziile sexuale. Printre pedofili s-ar fi aflat şi un judecător. Atât Deimantela, care avea patru ani, cât şi verişoara ei, fiica Violetei, în vârstă de cinci ani, erau lăsate pe mânile acestor indivizi. Contra cost, bănuia Drasius. Mai mult, câteodată, Deimantela era molestată sub ochii propriei mame. După ce a aflat, timp de un an, tatăl a încercat să-şi facă dreptate.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

A depus zeci de plângeri la Poliţie, a trimis sute de petiţii, inclusiv la Parlamentul European. A postat pe internet o mulţime de mesaje, şi-a spus povestea şi a căpătat simpatia oamenilor de pretutindeni. Drept probe, Drasius a adus mărturiile zguduitoare ale micuţei. A mai avut putere cât să-şi filmeze copila cum povesteşte prin ce a trecut.

A “lansat” apoi înregistrările pe internet, ca un ultim strigăt al omului condamnat să moară cu dreptatea în braţe. Plângerile lui nu au fost luate în seamă. Abia după ce, pe 5 octombrie, a împuşcat doi oameni, Drasius a atras atenţia autorităţilor. Ieri, chiar preşedintele Lituaniei s-a declarat nemulţumit de cum au decurs investigaţiile în acest caz. Într-un fel ciudat, Drasius, care e căutat acum prin Interpol, a devenit erou. I-au fost dedicate cântece, oamenii i-au scandat în stradă numele, iar pe internet i-au fost transmise mesaje înduioşătoare. De pildă, cineva i-a scris simplu: “România te respectă”.

Mărturia copilei, filmată de tăticul ei: «Mă lingeau»

Înainte de a ucide pentru copilul lui, Drasius a trecut prin momente crunte. El a filmat-o pe micuţă în timp ce aceasta îi povestea prin ce a trecut. Mărturia e cutremurătoare: “Obişnuiam să venim aici (n.r. – un motel pe care fetiţa i-l arată tăticului ei. Mami venea şi ea şi se dezbrăca. Rămânea în chiloţi şi în sutien. Şi ei – Andrius, Jonas şi Aidas (persoană rămasă neidentificată) o fotografiau. Apoi mă atingeau pe mine. Mă lingeau, se jucau cu «cocoşelul» pe mine, mi-l băgau în gură, mă puneau să-l ling şi ieşea o cremă din el.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

La sfârşit, mama îmi spunea: «Uită că te-a lins Usas». Câteodată, mami nu venea. Rămânea acasă”, i-a spus Deimantela tăticului ei. Drasius a filmat-o pe Deimantela şi când aceasta a ales din zeci de fotografii alb-negru cu diferiţi bărbaţi poza unuia dintre cei care au molestat-o: cea a judecătorului Jonas Furmanaviczius.

I-a tras trei gloanţe în organele genitale

După un an în care a încercat să găsească măcar un poliţist care să-l ia în seamă, Drasius Kedys a pornit vânătoarea. Iniţial, s-a spus că ar fi ucis un magistrat şi un politician. În realitate, potrivit jurnalistului lituanian Linas Kmieliauskas, victimele tatălui disperat sunt judecătorul Jonas Furmanaviczius şi fosta cumnată a lui Drasius, Violeta.

Pe judecător l-a împuşcat, pe 5 octombrie, foarte aproape de casa acestuia. I-a tras trei gloanţe în organele genitale şi unul în cap. În aceeaşi zi, a executat-o şi pe Violeta Naruseviciene (29 de ani) la periferia oraşului.

Mama copilei molestate, după ce şi-a văzut sora moartă: «E rândul meu»

Andrius Usas, politicianul, a scăpat ca prin minune. Când anchetatorii şi-au dat seama că victimele sunt pe “lista neagră” a lui Kedys, au mers urgent acasă la Andrius, unde au găsit dubiţa lui Drasius.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Trecuse pe acolo, dar îl ratase pe Andrius. Atât politicianul, cât şi fosta nevastă a tatălui răzbunător se află acum sub protecţia poliţiei. De altfel, mama fetiţei molestate le-ar fi spus poliţiştilor după ce şi-a văzut sora moartă: “E rândul meu!”.

Presa din Lituania a întors pe toate feţele cazul fetiţei lui Drasius, (“drasius”, în traducere, înseamnă “curaj”). Cu toate acestea, se pare că cenzura este de partea familiilor pedofililor, ce aveau funcţii importante în stat. Numeroase site-uri pe care se postează de obicei fotografii şi informaţii despre pedofili, la care apelase şi tăticul distrus de ceea ce i s-a întâmplat micuţei lui, au fost blocate din ordinul poliţiei.

În anul 2010, Drasius Kedys a fost găsit mort, într-o casă din apropiere de Kaunas.


Autostrada „România” | Milioane de euro pentru „hârtii” care expiră

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI