Ministrul a dat asigurări că, aşa cum au fost anunţaţi de Timmermans, „nici nu intră în discuție problema Articolului 7, activarea acestuia, pentru că România este într-o altă ipoteză, o altă situație decât Ungaria sau Polonia”.

Potrivit lui Toader, Dăncilă a arătat că România respectă standardele statului de drept, că în România nu se pune problema nerespectării deciziilor Curții Constituționale, că în România nu se pune problema unor modificări în legislația referitoare la instanța constituțională.

În acest context, prim-vicepreședintele a spus: „Nici nu discutăm așa ceva, nici nu putem deschide o discuție pe tema asta pentru că România nu este în situația statelor la care am făcut referire”, a afirmat Tudorel Toader.

Ministrul a caracterizat întâlnirea la care a participat şi premierul Viorica Dăncilă ca fiind „deschisă, cu dialog principial şi corect”.

„Nu se pune problema vreunui reproş dintr-o parte sau alta. S-a accentuat nevoia dialogului constant, a colaborării dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, pentru că, în final, avem un parcurs comun, un ţel comun, această construcţie europeană, consolidarea statului de drept”, a mai precizat ministrul, la Antena3.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Premierul Viorica Dăncilă va avea, miercuri, o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, iar, ulterior, încpând cu ora 10.00, ora ROmâniei, o intervenţie în plenul Parlamentului European, urmată de participarea la dezbatere.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care, luni seară, Frans Timmermans a criticat dur România şi a avertizat Guvernul că ar putea fi adus în faţa istanţei pentru legislaţia vizând sistemul judiciar şi situaţia statului de drept. Discuţia are loc cu o zi înaintea dezbaterii din Parlamentul European pe tema situaţiei statului de drept în România, votul fiind programat în 1 noiembrie.

Citeşte şi:

Fiul lui Gino Iorgulescu ar fi fost client al dealerilor de cocaină. Ce spune președintele LPF

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Știrileprotv.ro
Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Viva.ro
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Libertateapentrufemei.ro
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
FANATIK.RO
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Unica.ro
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
Financiarul.ro
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Observatornews.ro
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI