Transferul Cristinei Neagu la CSM București, unul pe doi, începând din vară, a fost anunțat de Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, printr-un comunicat de presă preluat, parcă, de pe vremea împușcatului: ”De două ori desemnată cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina a semnat recent un contract valabil pe doi ani cu clubul Municipalităţii. Sportiva va fi prezentată oficial într-o conferinţă de presă la începutul lunii martie”. De parcă Neagu ne va curăța zăpada! Poate vine CSM-ul cu mai multe echipe și totul va fi gata…
Gabriela Firea, Primar General: ”Bucureşteanca Cristina Neagu se întoarce acasă! Mă bucur foarte mult că a acceptat oferta CSM Bucureşti, sunt fericită că putem să readucem în ţară una din cele mai talentate sportive românce. Desigur, suntem mândri şi când echipe de renume ale lumii se bat să aibă sportivi români în componență, dar ştiu şi că nicio victorie nu este mai dulce decât atunci când lupţi pentru ţara ta, şi, în cazul Cristinei Neagu, pentru oraşul tău: Bucureşti! CSM Bucureşti îşi propune să devină un model pentru cluburile sportive din toată ţara, printr-o strategie care cuprinde două paliere: încurajarea sportului de masă, pepinieră pentru cel de înaltă performanţă, şi, în acelaşi timp, dezvoltarea susţinută a sportivilor care au atins consacrarea”.
Visează să câștige Liga Campionilor
Alin Petrache, Director General CSM Bucureşti: ”Sunt extrem de încântat să văd că o sportivă de talia Cristinei Neagu a ales CSMB. Era frustrant să vezi o astfel de jucătoare evoluând pentru o echipă din afara României. Trebuie să ne apreciem mai mult valorile şi să le propunem tinerilor sportivi modele. Una dintre misiunile viitoare ale CSM Bucuresti va fi readucerea în ţară a cât mai multor valori autohtone”.
Cristina Neagu: “Sunt bucuroasă că mă întorc acasă, este prima oară când am şansa să joc la cel mai înalt nivel în oraşul meu natal. Unul dintre visele mele e să câştig Liga Campionilor cu o echipă românească şi cred cu tărie că am această şansă cu CSM Bucureşti“
Născută la 26 august 1988, interul stânga al României şi-a început cariera la Rulmentul Brasov (2006-2009), debutând la doar 18 ani în prima echipă. Un an mai târziu ea a fost convocată la echipa de senioare a României, şi a făcut parte din echipa care a evoluat la Campionatul Mondial din Franţa. Între 2009-2013, Cristina a jucat pentru Oltchim Rm Vâlcea, perioada în care a obţinut 4 titluri interne. În 2014, ea a hotarât să semneze cu ZRK Buducnost (Muntenegru), echipă cu care avea să câștige Liga Campionilor (2015) şi titlul de cea mai bună marcatoare a aceleiaşi competiţii.
Ce salariu va avea Cristina Neagu la CSM București: 300.000 de euro
Palmares Cristina Neagu
Cea mai bună jucătoare a lumii: 2010, 2015
Cea mai bună handbalistă română: 2009, 2010, 2015, 2016
Medalie de bronz cu România: Campionatul European 2010 şi Campionatul Mondial 2015
A câștigat Liga Campionilor în 2015 (cu Buducnost) și a mai disputat alte două finale, în 2010 și 2014
Potrivit unor surse autorizate, ”Messi din handbal”, cum a fost Neagu supranumită, va câștiga anual 300.000 de euro. La actuala sa echipă, de care se va despărți în vară, Cristina încasa 200.000 de euro pe stagiune. ”Ea câștiga cam 200.000 de euro la Buducnost, în Muntenegru. A ezitat mult să vină în România, din cauza nesiguranței de aici. Dar cred că a primit garanția primarului ca să semneze. Oricum, ar fi de preferat ca Buducnost să nu ajungă să joace cu CSM București în Final Four-ul din acest an. Ar apărea discuții”, a comentat Vasile Stângă.
În contractul Cristinei există şi o clauză astfel încât handbalista să nu joace toate meciurile din campionat, pentru a nu-şi forţa umărul drept. Sunt vizate în acest sens partidele dinaintea confruntărilor din Liga Campionilor.
20 de milioane de euro/an este bugetul CSM Bucureşti, club finanţat din bani publici. Cea mai mare parte din aceşti bani se îndreaptă către handbal.
Ce salariu va avea Cristina Neagu la CSM București. Primul ei transfer a costat două mingi și jumătate. Cum se antrena într-un WC!
Citiți și
- Povestea Cristinei Neagu. Primul transfer al ei a costat două mingi și jumătate! Cum se antrena într-un WC public!
- CSM București negociază cu Cristina Neagu. Cea mai bună handbalistă a lumii “își dorește să revină în țară”
- Cristina Neagu este cea mai bună handbalistă a lumii în 2016, în ancheta Handball Planet
- Cristina Neagu a fost inclusă în echipa ideală de la Campionatul European de handbal