Polițiștii din Minnesota au anunțat azi-dimineață că astăzi se va realiza autopsia pentur legendarul Prince, care s-a stins joi, în mod subit, la 57 de ani.
Aceștia au precizat că au intrat în posesia trupului neînsuflețit al artistului și urmează ca în curusl zilei de astăzi să realizeze autopsia. „ Trupul lui Prince Rogers Nelson a fost dus la Centrul Medical de Examinare Midwest din Ramsey, Minnesota, și i se va face autopsia”, a declarat un ofițer. Prince a fost găsit fără suflare în casa lui Paisley Park din districtul Carver, Minnesota, joi dimineață, după cum a confimat un ofițer de poliție pe rețeaua de socializare Twitter. „ Prince Rogers Nelson (57 de ani) a fost găsit mort în studioul din Paisley Park din Chanhassen, Minnesota. Am început o investigație pentru a stabili circumstanțele acestei morți”, a spus acesta.
Cine a fost Prince?
Născut în 1958 sub numele de Prince Rogers Nelson, artistul este considerat a fi unul dintre cei mai influenți muziciani din istorie, cu o cariera ce se întinde pe patru decenii. Mama lui era cântăreață, iar tatăl, poet și pianist. Părinții au divorțat, așa că în adolescență Prince a fugit de acasă din cauza neînțelegerilor cu tatăl lui vitreg. A dovedit încă de la o vârstă fragedă că are talent. A învățat cu usurință să cânte la chitară și la pian. La doar șapte ani își compunea prima piesa, iar la 19 ani și-a lansat primul album. El a câștigat de-a lungul timpului șapte premii Grammy, un Glob de Aur si un Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră originală pentru filmul „Purple Rain”.
Prince si-a lansat primul album, „For You”, în 1978 și a devenit un superstar internațional în 1982, cu LP-ul „1999”. În cariera sa a obținut 7 premii Grammy, iar interpretarea sa din pauza Finalei Campionatului de Fotbal American Super Bowl din 2007 a fost caracterizată drept una dintre cele mai bune performanțe live din toate timpurile. Albumele sale s-au vândut în peste 100 de milioane de exemplare. Artistul revenise în atenția publicului, în ultimele 18 luni, el a scos pe piață patru albume noi și a susținut numeroase concerte.
Prince a fost un autodidact și un artist complet: își crea, își producea și își interpreta toate piesele. În 2004, Prince și-a primit locul pe deplin meritat în Rock and Roll Hall of Fame. Atunci a fost caracterizat drept cel care a „rescris regulile jocului, îmbinând funkul negrilor cu rockul albilor”. Artistul urma să își lanseze memoriile anul viitor și avea un program artistic plin. În decembrie, anul trecut, si-a prezentat cel mai nou album, pe care îl promova intens într-un turneu în Statele Unite.