Primăria Municipiului București a anunțat, astăzi, printr-un comunicat de presă că Federația Românilor de Pretutindeni (FRP) nu va mai organiza miting în data de 10 august.
“Primăria Municipiului București a înregistrat, în data de 1 august 2018, o adresă transmisă prin e-mail, prin care Federația Românilor de Pretutindeni informează că renunță la organizarea mitingului din data de 10 august, din Piața Victoriei”, a transmis biroul de presă al Primăriei.
“Prin această scrisoare, Federația ignoră cu bună-știință faptul că protestul a fost autorizat, așa cum s-a comunicat public, și încearcă să inducă ideea că a primit doar o negație la solicitarea de a organiza aceasta manifestație. Primăria Capitalei a comunicat oficial că mitingul a fost autorizat imediat după întâlnirea Primarului General cu toate instituțiile implicate în desfășurarea adunărilor publice, în data de 23 iulie”, se mai precizează în comunicatul Primăriei.
Aprobarea Primăriei a survenit numai după ce, în colaborare cu instituțiile de resort, a fost stabilită extinderea spațiului destinat adunării publice în cauză.
Un scurt istoric
Primăria Capitalei nu a aprobat inițial mitingul din 10 august, întrucât încălca prevederile articolului 2 din Legea nr. 60/1991 republicată privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.
Pentru a discuta condițiile în care adunarea poate avea loc în deplină siguranță și cu respectarea legislației în domeniu, Primăria Capitalei a invitat, ulterior, organizatorul la o întâlnire comună cu reprezentanții tuturor instituțiilor responsabile de ordinea, liniștea publică și siguranța cetățenilor.
Organizatorul a transmis, la acea dată, că nu poate lua parte la această ședință de lucru din cauza imposibilității de a reveni în țară. Decizia Comisiei a fost de a autoriza mitingul, cu condiția ca zona anunțată inițial să fie extinsă și cu arterele adiacente. După întrunire, când i s-au comunicat rezultatele întrevederii, organizatorul a anunțat telefonic că va veni în data de 10 august sa ridice protocolul aprobat.
“Reamintim faptul că, potrivit Legii 60/1991, organizatorul unei adunări publice are obligația să ia legătura, cu câteva zile înaintea evenimentului, cu Poliția Capitalei, Brigada Rutieră, Poliția Locală a Municipiului, Jandarmeria, IGSU, Serviciul de Ambulanță, pentru a stabili concret, împreună cu autoritățile, detaliile tehnice legate de organizarea mitingului, în deplină siguranță pentru participanți, cât și pentru bucureștenii care se vor afla în acel perimetru sau în zonele adiacente, ceea ce nu s-a întâmplat până în momentul de față”, mai transmite municipalitatea.
Bucureșteni pregătiți să-i cazeze pe participanții la miting
Într-un interviu acordat pentru știricurate.ro reprezentanții Federației Românilor de Pretutindeni au spus: ”Nu am primit autorizația. Știu că mitingul de pe 10 se va ține, dar nu cu noi organizatori”.
Pe de altă parte, Cristi Dide, reprezentantul Asociaţiei Evoluţie în Instituţie, a declarat pentru știricurate.ro că există deja oameni care au anunţat că-şi pun casele la dispoziţie, pentru eveniment. „Unii probabil se vor caza la rude sau la prieteni. Nu suntem organizaţi ca PSD-ul. Vrem să se observe diferenţa între ce înseamnă organizare ca la carte şi o oarecare spontaneitate”, a spus Dide.
CITEȘTE ȘI: