Se estimează că aproximativ 150.000 de persoane vor ajunge la Alba Iulia pentru a celebra Ziua Națională a României, în condițiile în care micul oraș nu are mai mult de 65.000 de locuitori. Pensiunile și hotelurile sunt rezervate chiar și de un an, iar camerele care se mai găsesc au prețuri între 4.000 și 8.000 de lei.

Particularii au profitat și ei de această situație ca să scoată cât mai mult profit.

Mi-a venit ideea să închiriez apartamentul cu trei camere în momentul în care m-au sunat foşti colegi de facultate din Iaşi să îi cazez. Mi-au spus că au căutat locuri de cazare şi sunt foarte scumpe, aşa că am verificat anunţurile şi am constatat că se pot câştiga mulţi bani pentru două-trei nopţi în care îmi dau locuinţa. Eu, familia şi prietenii din Iaşi vom sta la părinţii mei, iar apartamentul îl închiriem cu 800 de euro pentru trei nopţi”, a explicau un locuitor al orașului, arată DIGI24

Însă, în funcţie de numărul de camere, dotări şi apropierea de Cetatea Alba Carolina – locul în care vor avea loc majoritatea evenimentelor de ziua națională-, preţurile pot ajunge la 1.500 de euro pe sejur. Atâta cere un localnic pentru un apartament cu trei camere, pentru trei nopţi, însă anunţă că oferă „bonus” preparate tradiţionale din zonă. Prețurile la chirii sunt cele mai mari din istoria orașului.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului


Citește și: Supravieţuitorii tragediei din Colectiv, în faţa judecătorului. „Jetul de artificii nu ajungea la stâlp, nu ştiu dacă asta a fost cauza incendiului”


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI