Martorii susțin că agresiunea a avut loc luni dimineață, în jurul orei 4:30. Daniel Dragoman a fost atacat de doi indivizi care au vrut să îl tâlhărească. În bătaia care a urmat, unul dintre atacatori a scos pistolul de calibru 9 mm și l-a împușcat pe bărbatul de 39 de ani.
Potrivit Specialarad, Daniel Dragoman este internat în spital, fiind împușcat în coapsa stângă.
În urma atacului, polițiștii din Arad au demarat o anchetă.
„În jurul orei 4.30, polițiștii arădeni au fost sesizați prin SNUAU despre faptul că pe raza municipiului Arad, un bărbat de 39 de ani din Horia, ar fi fost agresat prin împușcare de către persoane necunoscute. Se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Arad, în vederea identificării celor care se fac vinovați de comiterea faptei. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru tentativă de omor, deținere și uz de armă letală fără drept”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Daniel Dragoman este unul dintre apropiații lui Uțu Rohozneanu. La sfârșitul lunii aprilie, interlopul arădean a fost arestat în Suedia, după ce polițiștii au descoperit 13 kilograme de droguri în mașina în care se afla.
În august 2017, Claudiu Uțu Rohozneanu, supranumit „Împăratul lumii interlope arădene”, a ieșit din Penitenciarul Ploiești, fiind eliberat condiționat după 8 ani și jumătate, conform criticarad.
În 2009, Interlopul arădean a primit despăgubiri de 42.000 de euro, de la statul austriac, pentru că, în anul 2007, a fost încarcerat timp de nouă luni, deşi era nevinovat. Uţu Rohozneanu a fost acuzat că a introdus în Austria 58 de kilograme de cocaină.
sursă foto: specialarad
Citește și REPORTAJ: Un inginer electronist transformă obiecte vechi în adevărate bijuterii. În mâinile lui, mașini de cusut prind viață și devin mașini de epocă
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro