Astfel, la nivelul guvernului se discută cu cei de la Tarom,compania aviatică de stat a României pentru achiziționarea unui avion care să aibă ca destinație strictă transportul președintelui țării, a premeirului dar și pentru alte delegații oficiale. Airbus-urile A310 „vor fi retrase din serviciul comercial pana in octombrie, cel tarziu noiembrie 2016. Vrem să le înlocuim cu două, poate chiar 3 Airbus-uri A320 sau Boeing 737-800 (cele două opțiuni sunt analizate în paralel). Acum purtăm discuții cu companii de leasing pentru închirierea, pe termen scurt, a viitoarelor avioane. Încă nu știm dacă vom vinde ambele A310 sau doar unul, al doilea urmând să ajungă la Guvern. Reprezentanții Executivului nu au luat încă o decizie”, a declarat pentru Aeronews CEO-ul TAROM, Christian Heinzmann.
Libertatea a aflat că noul avion destinat lui Klaus Iohannis va avea toate dotările necesare unei aeronave prezidențiale. Aceasta va avea mijloace de comunicare speciale,în așa fel încât șeful statului să poată comunica chiar și în timpul zborului,o mică cameră de dormit,un birou de lucru și un compartiment pentru delegația care îl însoțește pe acesta.”Suntem printre puținele state care nu are o aeronavă destinată oficialilor români,cum ar președintele sau șeful Guvernului.Se discută acum despre achiziționarea unei aeronave care să fie folosită de președinte și de alți oficiali ai statului. Va avea toate dotările necesare unei astfel de aeronave”, spun sursele.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro