Intervenție dificilă pentru pompierii militari si pentru colegii de la Serviciul Județean de Ambulanță din Călărași în această după- amiază. Un copil de aproximativ 11 ani a rămas blocat într-un gard metalic in Parcul Luceafărului, din municipiul Călărași.

FOTO/ Copil de 11 ani rămas blocat într-un gard metalic dintr-un parc din Călărași. Intervenție dificilă a pompierilor

Echipajul de descarcerare a folosit echipamentele din dotare și a tăiat fierul care era intrat câțiva centimetri în capul copilului.

Ulterior, pompierii l-au predat pe minor echipajului Serviciului de Ambulanță din Călărași, care l-a transportat la spital.

Potrivit ISU Călărași, în momentul în care a fost preluat, copilul era conștient și avea funcții vitale.

Copilul rănit a fost apoi preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni din București.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr Florin Bica, a declarat pentru Libertatea că, băiatul a fost dus direct în sala de operație.

”Copilul este conștient și cooperant. A  povestit că juca fotbal, a alunecat și a intrat cu capul în gard. O bucată din gard i-a străpuns capul, iar acum medicii fac operația pentru a scoate bucata de fier”, a explicat purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar-Arseni.

Sursa FOTO- ISU Călărași

Citește și:

Ce probleme de sănătate ai putea avea, în funcție de luna în care te-ai născut

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI