Curtea Constituţională din Coreea de Sud a aprobat, vineri, destituirea din funcţie a preşedintei Park Geun-Hye, care a fost suspendată în luna decembrie în urma unui scandal de corupție.

„Acţiunile lui Park au adus o atingere gravă spiritului democraţiei şi statului de drept”, a declarat preşedintele Curţii Costituţionale din Coreea de Sud, Lee Jung-Mi. „Preşedinta Park Geun-Hye  a fost concediată”, a adăugat el, precizând că Park a încălcat legea permiţându-i prietenei sale să se amestece în afacerile statului şi a încălcat normele privind activitatea funcţionarilor.

Park Geun-Hye, primul şef de stat sud-coreean destituit în acest fel, îşi pierde de asemenea imunitatea prezidenţială, fiind expusă la evenuale urmăriri în justiţie. Potrivit legii, alegerile trebuie să aibă loc în 60 de zile de la destituire din funcție a președintelui.

Ministrul sud-coreean de Interne, Hong Yun-sik, a promis că alegerile din 9 mai  vor fi cele mai transparente şi corecte din istoria statului.

Park Geun-Hye a fost prima femeie care a condus statul sud-coreean

Park Geun-Hye, în vârstă de 65 de ani, fiica a fostului preşedinte şi general al armatei Park Chung-Hee, a devenit în 2012 prima femeie care a condus statul sud-coreean.

Garnitura penală a noului Parlament. Deputații și senatorii care au făcut pușcărie sau sunt în vizorul anchetelor pentru diverse infracțiuni
Recomandări
Garnitura penală a noului Parlament. Deputații și senatorii care au făcut pușcărie sau sunt în vizorul anchetelor pentru diverse infracțiuni

Ea este implicată într-un uriaş scandal de corupţie legat de prietena ei apropiată Choi Soon-Sil, care este în arest din 3 noiembrie pentru acuzaţii de fraudă şi abuz de putere.

Procurorii sud-coreeni încearcă să determine dacă Choi Soon-Sil s-a folosit de relaţia personală cu preşedintele statului asiatic pentru a forţa marile companii să doneze sume importante pentru organizaţia ei caritabilă, printre care se numără donaţii primite de la Samsung.

Ulterior, Choi a utilizat sume de bani primite prin donaţii pentru activităţi personale, inclusiv pentru a plăti cursurile de călărie ale fiicei sale. Totodată, Choi este acuzată că ar fi intervenit în deciziile guvernamentale

În acest scandal este implicat și moștenitorul gigantului sud-coreean Samsung, care împreună cu alte patru cadre din conducerea companiei au fost inculpați oficial luna trecută pentru corupție în cadrul unei anchete care a dus la destituirea președintei țării.

Fiul președintelui grupului Samsung, Lee Kun-Hee, și nepot al fondatorului său, Lee Jae-Yong (48 de ani),  este acuzat că a oferit 36 de milioane de dolari unei companii și mai multor fundații înființate de Choi Soon-sil, o veche prietenă a președintei Park Geun-hye, în schimbul sprijinirii fondului public de pensii pentru un proiect controversat de fuziune a două dintre filialele Samsung în 2015. El a fost arestat  încă de pe 17 februarie, în cadrul acestei anchete pentru corupție și trafic de influență.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Ce să pui în zeama de la piftia de porc ca să fie limpede. E un produs simplu
FANATIK.RO
Ce să pui în zeama de la piftia de porc ca să fie limpede. E un produs simplu
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
De câte salarii lunare ai nevoie pentru a-ţi cumpăra o casă în Europa
Observatornews.ro
De câte salarii lunare ai nevoie pentru a-ţi cumpăra o casă în Europa
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep  căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate
HOROSCOP
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI