Flăcările s-au oprit la poartă, iar parohul spune c-a fost semn de la Dumnezeu. Flăcările iadului dezlănțuit de jur-împrejur nu au atins lăcașul de cult.

Acum, biserica are dublu rol: e loc de rugăciune pentru cei care și-au pierdut familiile și prietenii, dar e și depozit de alimente pentru sinistrați.

Cu privirea în pământ, părintele Dimitris numără în gând enoriașii pe care i-a pierdut. …38, 39, 40. Ridică spre cer ochii albaștri, ca să împiedice lacrimile s-o ia la vale pe obraji. O fată din sat e încă dispărută. Mai există speranță, deși…

Ca o fantomă, prin curtea bisericii se prelinge un bărbat cu un buchet de crizanteme albe într-o mână, c-o lumânare în cealaltă.

Nu vrea să vorbească. Nu mai are cuvinte, nici lacrimi. I-a murit fratele și-a venit să-l ia pe părinte acasă, să facă o slujbă creștinească.

În Mati, preotul Dimitris se pregătește de cel puțin 40 de înmormântări.

Preotul satului e copleșit de durere

Stăm de vorbă cu părintele Dimitris chiar la intrarea în biserica de pe deal.

E un om masiv, stă o vreme în picioare, dar se prăbușește pe un scaun de plastic. E obosit, extenuat, îndurerat. A făcut slujbe întruna, prin toate locurile pe unde au murit oameni.

CORESPONDENȚĂ DIN GRECIA/ În fața lui Dumnezeu, dar ascuns de oameni, preotul Dimitris plânge. Se pregătește să-și înmormânteze 40 de enoriași

Părintele Dimitris

„40 de persoane au murit aici, dintre care cinci copii. Este o catastrofă, iar Biserica încearcă să fie alături de oameni. Le ducem apă și mâncare, încercăm să le alinăm durerea din suflete”, oftează preotul.

Au trecut patru zile de la tragedie și încă mai sunt persoane dispărute. Nu reușim să găsim fata dispărută. Este la gimnaziu și are 13 ani”.

Preotul trebuie să-și stăpânească emoțiile. Recunoaște că niciodată nu a fost pus în situația de a intra din poartă în poartă pentru a face slujbe de înmormântare.

„În urmă cu 10 minute, am fost la casa unei doamne decedate. A ars pur și simplu în casă. Am discutat cu familia pentru a face toate aranjamentele legate de înmormântare”, ne spune părintele Dimitris.

Un reprezentat al poliției ne-a declarat că, în 80% dintre cazuri, identificarea cadavrelor găsite se va putea face doar pe bază de ADN. Altele au fost identificate de rude, după bijuteriile purtate. Acest proces este unul de lungă durată.

Biserica, depozit pentru mâncare și haine

Biserica părintelui Dimitris este acum depozit pentru ajutoarele trimise în sprijinul oamenilor rămași fără case. Câteva femei din sat, considerate norocoase pentru că au locuințele în picioare, au venit să ajute.

CORESPONDENȚĂ DIN GRECIA/ În fața lui Dumnezeu, dar ascuns de oameni, preotul Dimitris plânge. Se pregătește să-și înmormânteze 40 de enoriași

„Avem aici tot ce trebuie pentru a-i ajuta pe oameni să treacă cu bine peste cele întâmplate. Multe dintre alimente au venit și de la străini, de la turiștii aflați în zonă, iubitori ai acestor locuri, astăzi mistuite de flăcări”, conchide părintele.

CORESPONDENȚĂ DIN GRECIA/ În fața lui Dumnezeu, dar ascuns de oameni, preotul Dimitris plânge. Se pregătește să-și înmormânteze 40 de enoriași

În sat nu este electricitate și nici apă. Voluntarii duc zilnic provizii pentru cel puțin câteva zile. Autoritățile, vizibil depășite de situație, nu dau termene legate de revenirea la normal a infrastructurilor afectate de marele foc.

Supraviețuitorii își plâng morții. Plânge și preotul Dimitris, dar când nu-l vede nimeni. Poate doar Dumnezeu.


 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News