De aproape o săptămână, criminala de la metrou este închisă într-o celulă specială a spitalului Penitenciar Jilava, o cameră de protecție complet capitonată în care nu există mobilier cu colțuri, încăpere în care riscul de a se răni este zero. În acest spațiu, Magdalena Șerban așteaptă ca procedurile medicale prin care specialiștii vor stabili dacă a avut sau nu discernământ să fie demarate.

Însoțită de avocat, asasina a dat și-a dat acordul pentru expertiză în fața procurorului

Însă, pentru ca totul să fie ”ca la carte”, pentru ca să poată intra sub lupa examinatorilor care o pot trimite fie la pușcărie, fie într-un spital de boli nervoase, asasina trebuie să fie de acord cu expertiza.

”Femeia a dat declarație în scris în fața procurorului care coordonează ancheta că este de acord să fie expertizată psihiatric. Acest lucru s-a întâmplat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București în prezența avocatului ei. Odată semnătura sa obținută, procurorul va decide când va demara această procedură care va stabili dacă femeia are sau nu discernământ”, ne-au explicat surse judiciare.

Specialiștii în psihiatrie vor ”dezgropa” trecutul medical și emoțional al asasinei de la metrou

Criminala care a împins-o sub roțile metroului pe tânăra Alina Ionela Ciucu va fi supusă, în cadrul expertizei psihiatrice, unui interviu de specialitate – în care întrebările simple se vor împleti cu unele cheie -, discuție care va viza chiar și perioade din copilăria sa, episoade emoționale care au marcat-o, informații care vor fi coroborate cu documentele medicale de la dosar. Surse apropiate anchetei susțin că ucigașa nu a fost până acum în evidența vreunui serviciu medical de  boli nervoase din România. la dosar există doar documente emise în Spania, unde ar fi fost tratată.  În plus, în luarea unei decizii vor cântări și înregistrările video care surprind cele două atacuri care le-au vizat pe Alexandra Anne Mary Costache și pe Alina Ionela Ciucu.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

”Istoricul său medical, documentele medicale de la dosar și felul în care va colabora cu specialiștii îi vor contura discernământul din momentul atacurilor. Imaginile care au surprins atacurile vor fi și ele decisive pentru că ar putea dovedi dacă femeia a acționat după un plan. În ambele cazuri, ea și-a împins victimele cu doar câteva secunde ca garnitura să intre în viteză, în stație. În primul caz, cel de la Costin Georgian, ea chiar s-a asigurat că metroul intră în stație, a aruncat pentru asta o privire către tunel și apoi a acționat”, ne-au explicat surse judiciare.

Expertiza psihiatrică poate dura chiar și câteva săptămâni

În funcție de decizia specialiștilor în psihiatrie, Magdalena Șerban ar putea ajunge într-o închisoare  – dacă se va dovedi că a avut discernământ -, sau într-un centru pentru boli nervoase – dacă are discernământul abolit. Expertiza se poate derula fie în Spitalul Penitenciar Jilava, fie într-un spital din rețeaua civilă și poate dura chiar și câteva săptămâni, în funcție de răspunsurile pe care le va furniza ucigașa.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Castelul ascuns din București de care 99% din locuitorii Capitalei n-au auzit. Este cochet, făcut în stil mediteranean și povestea lui captivează pe oricine
FANATIK.RO
Castelul ascuns din București de care 99% din locuitorii Capitalei n-au auzit. Este cochet, făcut în stil mediteranean și povestea lui captivează pe oricine
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
GSP.RO
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
FANATIK.RO
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Observatornews.ro
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI