Am mers ieri în stațiile de metrou Dristor 1, unde Magdalena Șerban a omorât-o pe Alina Ciucu, și Costin Georgian, unde a avut loc prima tentativă de crimă – acolo, femeia a încercat s-o împingă pe șine pe Alexandra Anne Mary Costache, o fostă handbalistă. Din fericire, sportul a ajutat-o pe tânăra de numai 20 de ani să se salveze în ultima clipă.
La un an de la teribila crimă, foarte puțini dintre călători par să fi învățat lecția și stau la mijlocul peronului până când trenul intră în stație. Alții – mulți – așteaptă garnitura la câțiva centimetri de linie. Și nu mai există nici gardienii care să le atragă atenția că trebuie să se depărteze de buza peronului. Anul trecut, vreme de câteva săptămâni după crimă, aceștia patrulau prin stații strict cu acest scop.
Cel mai periculos e la orele de vârf; atunci, subteranul se aglomerează la maximum, iar oamenii stau lipiți unul de celălalt până la buza peronului și pot cădea, chiar și accidental, pe șine.
În acest context, o nouă tragedie se poate întâmpla oricând.
Condamnată în primă instanță la închisoare pe viață
Magdalena Șerban, criminala de la metrou, a fost condamnată în primă instanță, de judecătorii bucureșteni la închisoare pe viață, dar a făcut apel.
Timp de o lună și jumătate, ea a fost expertizată psihiatric la Spitalul Penitenciar Jilava, iar specialiștii au decis că are un discernământ mult scăzut.
Libertatea v-a prezentat pe larg declarațiile date atât de Magdalena Șerban, care spunea că a prins ură pe femei, cât și pe cele ale supraviețuitoarei, care a povestit momentul în care putea să-și piardă viața.
În prezent, criminala este închisă la Penitenciarul de Femei Târgșor, acolo unde așteaptă sentința definitivă. Potrivit unor surse, femeia merge la biserică, desenează și urmează un tratament psihiatric.
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro