Doi agenți din cadrul Poliției Locale au asistat, joi după-amiază, la un act de gelozie care ar fi putut să se sfârșească tragic.
Ștefan Alin, inspector asistent, și Cristian Păun, agent superior în cadrul Serviciului Circulație al PLMB, erau de serviciu în zona Piața Unirii, când un trecător i-a anunțat că pe Bulevardul Regina Maria, un tânăr amenința că vrea să se sinucidă. ”Am ajuns la fața locului și l-am văzut pe tânăr cu mâna plină de sânge. Își tăiase încheietura mâinii drepte, mai exact o bucată de mușchi și amenința, cu un cuțit în mână, că-și va tăia venele. Când ne-am apropiat de el, ne-a spus că are HIV și Hepatita C. Am reușit, eu și colegul meu, să-l punem în siguranță. Deja țipa că îl doare tare mâna, ne cerea ajutorul și se vedea că era foarte slăbit”, ne-a povestit Ștefan Alin.
La fața locului a venit foarte repede Ambulanța, iar tânărul a fost dus la la Spitalul de Urgență Universitar București. ”Aproape că nu voia să urce în mașină fără buchetul de flori. Spunea că vrea să ia cu el florile pentru iubita lui. S-a liniștit în cele din urmă. Eu mă bucur că am reușit să-l salvăm”, ne-a mai zis agentul PLMB.
Amenințați de parcagii cu HIV
Ștefan Alin și Cristian Păun ne-au spus că au de-a face cu tot mai mulți sinucigași și simt o bucurie în suflet de fiecare dată când salvează câte o viață.”Intervenim de fiecare dată, oriunde putem, ajutăm cu ce putem, totul pentru binele și siguranța cetățeanului”, a zis Ștefan Alin.
Potrivit lui Răzvan Popa, purtător de cuvânt la Poliția Locală a Muncipiului București, agenții de poliție au de-a face cu tot mai multe situații violente: ”Se întâmplă de multe ori ca agenții de la Serviciul de Circulație al PLMB să fie atacați de parcagii. Aceștia apun că sunt infectați cu HIV și vin cu ace pe care vor să le înfigă în picioarele ori mâinile agenților. Este periculos, dar ei sunt pregătiți să intervină în orice situație”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro