„Burlacul” Andrei Andrei nu a ales nicio concurentă dintre cele trei care au mai rămas în Marea Finală a emisiunii de la Antena 1, urmărită de toate pretendentele la inima şarmantului tânăr. Acesta a preferat să rămână singur și să se retragă din showbiz. Recent, Andrei și-a surprins fanii de pe contul de socializare, după ce a postat mai multe imagini în care își etalează mândru corpul bine lucrat în sala de sport.
În marea finală a emisiunii „Burlacul”, Andrei Andrei a uimit pe toată lumea atunci când a preferat să plece singur acasă. Acesta a explicat de ce a luat această decizie. “Fetele de la emisiune mi-au plăcut mult, dar nu îndeajuns. Eu am mai avut experienţe de genul acesta. Ştiam exact mersul, ştiam exact unde o să ducă şi nu avea niciun sens să creez mai multă suferinţă şi văzând şi aflând ce au scris fetele după ce s-a terminat de difuzat «Burlacul». Unele fete care au participat au scris lucruri foarte ciudate, nu m-a enervat, dar mi-a confirmat faptul că am făcut bine că nu am ales pe nimeni. Cu ideea de a mă căsători am pornit, dar nu întotdeauna toate finalurile sunt fericite. Mi s-a spus că show-ul a fost regizat, dar cine ar regiza o telenovelă cu final nefericit. Nu are nici un sens. De ce nu ar da publicului ceea ce vrea, dacă e regie până la urmă? “, a spus atunci „Burlacul”, la Antena Stars.
“Mi-au dat libertate de decizie (echipa de producţie şi Antena 1) şi am apreciat faptul că nu m-au forţat să fac absolut nimic şi tot ce s-a întâmplat acolo a fost din propria iniţiativă. Erau fete bune, dar eu nu sunt un premiu şi trebuia să simt şi eu ceva, lucru pe care nu l-am simţit… De fiecare dată, eu am mers să vorbesc cu iubitele mele. Dar eu sunt mai timid şi nici nu îmi place să fiu insistent. Nu cred că am fost refuzat până acum, cel puţin aşa îmi amintesc”, a dezvăluit „Burlacul” Andrei Andrei.