„Admite recursurile formulate. Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare,: Admite acţiunea şi, în consecinţă, anulează actele administrative contestate în cauză. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.11.2018”, este decizia instanței.

UPDATE – Ora 00.10: Gabriela Firea a reacționat după decizia Curții de Apel București de a anula toate hotărârile de înființare a celor 22 de companii municipale.

Iată reacția Primăriei Capitalei:

Am aflat în această seară soluția Curții de Apel București, care a admis recursul USR și a dispus anularea Hotărârilor CGMB prin care s-a  decis  înființarea a 20 de companii municipale în lunile martie și aprilie a anului 2017.

Recunoaștem că pentru noi această decizie este una cel puțin suprinzătoare, dacă nu șocantă, în contextul în care până acum am avut câștig de cauză în alte procese similare la fond, și chiar și aici câștigasem în mod clar la fond.

În luarea acestor decizii de înființare, cât și pe parcursul procesului am avut confirmarea scrisă a unor cadre didactice- profesori universitari cu o reputație neștirbită, în acest domeniu, că adoptarea acestor hotărâri s-a făcut cu respectarea strictă a textelor de lege.

Am preluat acest model din Europa, din orașe precum Viena, Stockholm, Berlin, iar companii municipale există și în alte orașe din țară.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Se pare însă că o instanță din România a decis că aproape toate deciziile în Consiliile Locale și în CGMB nu pot fi adoptate decât cu o majoritate de 2/3, astfel încât probabil se va ajunge, prin astfel de interpretări la o blocare completă a funcționării orașului. Contestatarii noștri se pare că apreciază că un București complet blocat și aruncat în haos, este singură modalitatea care le-ar putea da câștig de cauză în alegerile viitoare.

Vom analiza și vom cere opinia unor juriști să luăm în continuare măsurile ce se impun.

Ceea ce dorim să precizăm este faptul că aceste companii există în continuare, sunt înființate de acum un an și câteva luni, sunt înscrise la Registrul Comerțului, iar această anularea a HCMB- acte dministrative, nu va produce efecte (automate) asupra unor societăți funcționale.

Probabil, tot instanțele, în întelepciunea lor, ne vor explica cum procedăm în continuare.

Primarul General, Gabriela Firea:

„Pe acest model, imposibil de explicat, ar trebui anulate toate hotărârile de înființare ale companiilor din întreagă țară, ale ministerelor, consiliilor județene sau primăriilor. Sunt absolut convinsă că este o eroare de interpretare care se va corectă. Bucuria cinică a USR este de scurtă durata. USR dovedește încă o dată că nu salvează Bucureștiul, ci blochează Bucureștiul. USR, care clamează public transparență și corectitudinea în administrație, dovedește că vrea să salveze firmele căpușă abonate la bugetul Prumariei Capitalei ani de zile, și care sunt speriate de companiile nou înființate, prin care se fac mari reduceri de cheltuieli și o eficientizare a serviciilor în interesul cetățenilor”

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF


Consilierii generali USR au contestat, anul trecut, în instanță înființarea celor 22 de companii municipale pe motiv că hotărârile au fost adoptate ilegal, mai exact, cu votul a jumătate plus unu din numărul consilierilor generali, în loc de votul a două treimi, așa cum ar fi fost necesar pentru proiectele care privesc patrimoniul Capitalei.

Consilierii generali USR spun că aceste companii sunt „un eșec managerial și financiar de proporții” pentru care trebuie să răspundă primarul Capitalei, care „a girat și a forțat împotriva legii” înființarea societăților.

Ei compară companiile municipale cu firma Tel Drum, spunând că ar fi putut deveni 22 de „tel-drumuri” mai mari.

Tribunalul București a respins în 19 octombrie acțiunea formulată de consilierii generali, însă decizia Curții de Apel este definitivă.

Companiile municipale au fost înființate anul trecut prin votul majorității PSD-ALDE, iar de atunci acestea au avut mai multe majorări de capital social și de bugete și le-au fost delegate serviciile publice de la fostele administrații și regii, inclusiv patrimoniul.

Primăria Capitalei nu a transmis până la publicarea acestei știri un punct de vedere pe acest subiect.


Citește și: Social-democrație în sectorul 1: Primăria evacuează asistații pentru a face bazin olimpic la Colegiul Media. Răspunsul unui administrator din primărie: «Nu poți să prăjești pește, iar copiii ăia să învețe matematică!»

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI