48359063_2099851420324911_9081000648450768896_oIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Dacian Cioloş a declarat că în mai puţin de un an de zile a adunat câteva sute de mii de oameni, care au format peste 115 comunităţi locale civice, care au pus în practică sute de proiecte.

„Oamenii şi-au dat seama că nu sunt singuri”, a spus Cioloş, precizând că a realizat că este nevoie de o asumare politică, dincolo de iniţiativa civică.

El a arătat că de opt luni, de când a depus cererea de înscriere a partidului, aceste comunităţi au început să lucreze şi, din cei 60.000 de oameni care şi-au anunţat susţinerea pentru partid, au fost selectaţi cei mai dinamici.

„Avem o structură în ţară, avem coordonatori la nivel regional şi grupuri de iniţiativă în oraşe”, a mai anunţat Cioloş.

„Suntem gata să trecem la treabă, însă avem nevoie de acest vehicul politic”, a afirmat Dacian Cioloş, precizând că nu îşi doresc un partid de dragul de a face politică ci pentru a fi un instrument de implementare a proiectelor.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

El a arătat că dosarul trenează în justiţie, de opt luni.

„În luna septembrie am decis să ne gândim la o alternativă. Colegi de-ai noştri, oameni anonimi, au depus o cerere de înregistrare a unui partid politic. Oameni dintre noi. Astăzi, vreau să vă anunţ că acest partid este înscris în Registrul partidelor politice. Avem partidul nostru politic. Este vorba de Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS), a anunţat Cioloş, adăugând că săptămâna viitoare va retrage dosarul de înregistrare al Mişcării România Împreună, şi toţi reprezentanţii se vor înscrie în noul partid.

Actele pentru Mişcarea România Împreună au fost depuse în luna martie, la Tribunalul Bucureşti.

Fostul premier Dacian Ciolos a anunțat, atunci, într-o sesiune live pe Facebook, că a depus actele pentru înregistrarea noului său partid politic, numit ”Miscarea România Impreună”. Logo-ul partidului va fi ”RO+”. Prezentarea s-a făcut doar pentru simpatizanții partidului, fără prezența presei. La dezbatere au participat foștii miniștri Dragoș Pâslaru și Vlad Voiculescu și fostul purtător de cuvânt al Guvernului Cioloș, Liviu Iolu.

Citeşte şi: Adrian Mutu a depănat, pentru Libertatea, amintiri din perioada Sărbătorilor de Iarnă. „Cadoul copilăriei mele a fost o minge de piele Artex!”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI