O nouă ipoteză a prins contur, la câteva ore de la decesul fostului mare fotbalist. Surse din anturajul lui Balaci susțin că acesta mai avusese probleme de respirație în urmă cu câteva zile. Atunci ar fi cerut ajutorul unui medic ce i-a prescris medicație specifică unei alergii.

Rezultatul autopsiei fostului fotbalist arată cu certitudine că a fost vorba de un infarct, potrivit ziaruldecraiova.ro.

Sicriul cu trupul acestuia este depus la Biserica Sfântul Ilie din Craiova, județul Dolj, iar în această seară urmează sa fie amplasat la Stadionul „Ion Oblemenco”, potrivit sursei citate. Înmormântarea va avea loc marți, 23 octombrie, la cimitirul Sineasca, unde este înmormântat și tatăl fotbalistului.

Ilie Balaci a murit duminică dimineață, pe 21 octombrie, la doar 62 de ani. „Minunea Blondă” venise la Craiova pentru a asista la meciul CSU Craiova-FCSB, de duminică seară, dar a murit în brațele mamei sale, după un stop cardio-respirator.

În ziua în care lui Balaci i s-a făcut rău, în casă, primul ajutor a venit de la o vecină, medic de profesie, care a început sa îi facă masaj cardiac. La fața locului a ajuns în scurt timp și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Dolj. Medicii au încercat să îl intubeze pe fostul fotbalist, dar căile aeriene erau prea inflamate pentru a putea fi efectuată procedura medicală.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri

Astfel, s-a solicitat intervenția unui alt echipaj, mai bine dotat, care însă chinuit să îl intubeze folosind un tub de dimensiuni mai mici, destinat procedurilor la pacienții copii. După o oră și jumătate, Balaci a fost declarat decedat.

Acum, a fost deschisă o anchetă după moartea lui Ilie Balaci! Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a spus că a fost constituită o echipă care se va deplasa la Craiova pentru a efectua un control la Serviciul Județean de Ambulanță din Craiova. Sorina Pintea a spus că ministerul s-a autosesizat din cauza suspiciunilor familiei, relatate de presă.

FOTO : ziaruldecraiova.ro


Citește și…  VIDEO/ Ultima filmare cu Ilie Balaci a fost făcută publică. Cu cine a petrecut fostul mare fotbalist, cu câteva ore înainte să moară

OPINIE/ Cronica unei dispariții care a înmărmurit România. Marius Mitran, despre moartea lui Ilie Balaci: Nici măcar nu e adevărat

OPINIE/ Daniel Nanu, invitat Libertatea: Privilegiul de a fi fost contemporani cu marele Balaci


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Știrileprotv.ro
Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Viva.ro
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
FANATIK.RO
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Zodiile care rup norma în weekend. Trei nativi vor avea parte de clipe de vis pe 26 și 27 octombrie
FANATIK.RO
Zodiile care rup norma în weekend. Trei nativi vor avea parte de clipe de vis pe 26 și 27 octombrie
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI