VIDEO / De ce evită Dani Oțil evenimentele mondene? ”Eu am de mâncare acasă”

Matinalul Antenei 1 iese foarte rar la evenimente mondene. Recent, a făcut o excepție și s-a prezentat la unul dintre acestea.. pe scuter.

Prezentatorul TV ne-a vorbit despre motivul pentru care evită astfel de apariții. Explicația neașteptata a lui Dani Oțil vizează, indirect, și o parte din colegele și colegii de breaslă.

“Eu am de mâncare acasă. Sunt unii care vin la toate evenimentele posibile, cred că nu au mâncare sau suc sau apă… sau șpriț. Eu am și restaurant, și-n loc să mănânc la ații, mănânc la mine”, a declarat el pentru Libertatea.

Dani Oțil și-a deschis restaurant în urmă cu aproximativ doi ani, împreună cu un prieten care are vechime în domeniu. Ideea acestei afaceri s-a născut în Argentina, când cei doi se aflau în vacanță împreună. Inițial, au intenționat să deschidă o cafenea. Locația care au găsit-o i-a determinat să țintească însă ceva mai sus.

“Deși bătaia de cap este mult mai mare, restaurantul, ca afacere, este mai interesant. Iar de când am deschis, ne-am dat seama că a fost o alegere bună“, a spus Dani Oțil.

Restaurantul îi ocupă mult timp

Prezentatorul a spus că se implică foarte mult în afacerea sa. Este prezent la restaurant cam toată ziua, după ce-și termină emisiunea.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

“Suntem bine, am lăsat o curte plină de oameni. Mă implic zi de zi. Nu am o viață, mă ocup doar de asta”, a recunoscut el.

Oțil are deja o clientelă stabilă, formată din oameni de afaceri români și străini, dar și din multe familii care obișnuiesc să poposească acolo împreună cu copiii.


VIDEO/ Roxana Ciuhulescu a intrat în ultimele săptămâni de sarcină. Cum se pregătește să nască

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI