Lipsa în post a proteinelor animale care dau sațietate și înlocuirea lor cu proteinele vegetale, cum ar fi fasole, soia, mazăre sau năut, care conțin mulți carbohidrați, favorizează îngrășarea.
Ce trebuie să mâncăm într-o zi de post
Un prim pas pentru o dietă corectă în post ar fi adoptarea programului de trei mese pe zi și două gustări.
Putem începe cu fructe care conțin antioxidanți și fibre și mai puțină fructoză, cum ar fi măr verde, kiwi, ananas și fructe de pădure. Cantitativ, mâncăm cam o mână de fructe. Cei care nu tolerează fructele pe stomacul gol, pot mânca o pastă de năut fiert, mixat cu dovlecel, condimente, verdețuri, mirodenii, pusă pe o felie-două de pâine prăjită, cu câteva legume verzi.
La gustare, medicul recomandă laptele de migdale sau pe cel de soia, fără zahăr.
La prânz, se poate mânca supă cremă de ciuperci, supă de linte, fasole verde cu usturoi, mâncare de fasole boabe, de preferat cât mai închisă la culoare, chiar neagră, năut, mazăre, broccoli. Pentru că mazărea conține mulți carbohidrați și amidon, se mănâncă fie supă cremă, fie mâncare gătită la abur sau cuptor. De asemenea, se mănâncă supă din rădăcină de pătrunjel, țelină, păstârnac.
A doua gustare, de la orele 16.00-17.00, poate consta în lapte vegetal sau o tartină cu o pastă de leguminoase.
Cina, servită până în ora 20.00, trebuie să fie ușoară, chiar dacă este compusă din legume, cum ar fi salată cu multe verdețuri, cu un dressing din muștar fără zahăr, cu lămâie și mărar. Se pot adăuga boabe de năut sau de linte, fierte înainte într-o supă de rădăcinoase.
„Verdele” să fie vedeta în farfurie dacă ținem post
Cei care țin post trebuie să aleagă spanacul, sparanghelul, fasolea verde, salata, verdețurile, lintea verde, varza, castraveții, ardeii și dovleceii.
La polul opus sunt alimentele procesate, fără nutrienți de valoare, cele cu multă făină albă, grăsimi vegetale și zahăr.
Cartofii trebuie consumați ocazional, cu măsură și trebuie copți. Orezul se reduce la o lingură, pâinea integrală la o felie, iar fructele oleaginoase la maximum 10.
Nu abuzăm de fructe, uleiuri, măsline și miere.
În schimb, profităm la maximum de zilele din post cu dezlegare la pește, din care putem consuma oricât, cu legume verzi și cu dressinguri din muștar fără zahăr, usturoi sau lămâie.
De la ora 20.00, nu se mai mănâncă nimic solid până a doua zi.
Citește și:
FOTO&VIDEO/ Imagini de la slujba de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!