„Când le-am luat, 10 rochii erau stricate. Acela a fost momentul în care am decis că trebuie să fac ceva, să îmi spăl cumva singură aceste articole care se pot deteriora uşor. Apoi m-am gândit că şi alţii s-ar putea să aibă nevoie de un astfel de serviciu şi aşa a luat naştere prima spălătorie ecologică din România”, povesteşte Cristina Tarasevici.

În anul 2013 a cumpărat prima maşină de spălat, de mari dimensiuni şi a angajat primii oameni pentru serviciile de preluare, spălare şi călcare a hainelor, într-un complex comercial din zona Crângaşi a Capitalei. Cine s-ar fi gândit că te poţi îmbogăţi „spălând rufele în familie”?

Soțul supraveghează mașinile

Vlad Elias, soţul Cristinei, este vicepreşedinte al firmei

Vlad Elias, soţul Cristinei, este vicepreşedinte al firmei

„Am avut tot mai multe comenzi, tot mai mulţi clienţi, nu mai făceam faţă, aşa că ne-am extins. Întâi am deschis un punct de colectare a rufelor într-un mall din sectorul 3, în 2016, apoi anul acesta am pus pe picioare cea mai mare hală de curăţare a hainelor din sud-estul Europei, în Pantelimon”, a mai spus femeia de afaceri, care acum se află la conducerea unui bussines de un milion de euro.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Partenerul ei de afaceri este chiar soţul, care se ocupă de partea de operaţiuni şi tehnologie. Vlad Elias se asigură că maşinile de spălat funcţionează corespunzător, sunt eficiente, iar cele de uscare şi călcare a hainelor sunt rapide şi nu deteriorează rufele.

Cristina Tarasevici, proprietara spălătoriei de un milion de euro, care a pornit întreaga afacere de la o singură maşină de spălat

Cristina Tarasevici, proprietara spălătoriei de un milion de euro, care a pornit întreaga afacere de la o singură maşină de spălat

„Am investit în aceste echipamente aproximativ 500.000 de euro. De exemplu, avem un fel de dulap de uscare special gândit pentru rochii, pe care le usucă în câteva minute, fără a lăsa o cută şi în care am investit 15.000 de euro. De asemenea, sunt trei maşini de uscare a cămăşilor, pantalonilor şi sacourilor, care au costat peste 20.000 de euro fiecare”, dar merită fiecare cent, fiindcă usucă şi îndreaptă aceste haine în doar câteva secunde, a explicat Vlad Elias.

Afacerea pornită în cartier, premiată la Milano

Compania Blue Lagoon Clean a fost desemnată cea mai bună spălătorie din România şi a obţinut premiul de excelenţă la nivel European în ceea ce priveşte serviciile oferite clienţilor

Compania Blue Lagoon Clean a fost desemnată cea mai bună spălătorie din România şi a obţinut premiul de excelenţă la nivel European în ceea ce priveşte serviciile oferite clienţilor

Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale
Recomandări
Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale

În luna octombrie, la Milano, afacerea Blue Lagoon pornită în urmă cu 5 ani în cartierul Crângaşi a câştigat titlul de cea mai bună spălătorie din Europa la categoria servicii oferite clienţilor, în cadrul galei mondiale de premiere a celor mai bune companii din acest domeniu (Global Best Practices Awards 2018).

În afară de haine, compania se ocupă şi de spălarea covoarelor, pentru care percepe un tarif de aproximativ 10 lei/kilogram. Pentru rufe, costul de spălare, curăţare şi călcare porneşte de la 3 lei, o pereche de şosete, şi ajunge până la 165 de lei, în cazul unei rochii de gală care necesită atenţie deosebită. În plus, toate sunt asigurate, iar în cazul în care o haină este deteriorată, clientul e despăgubit.


Citește și:

VIDEO/Un caz social prezentat de Libertatea a avut ecou! Bătrânul care nu mai putea mânca, ajutat de un stomatolog. „În maximum o lună o să-i putem reda zâmbetul!”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI