Președintele francez consideră inacceptabile faptele pentru care a fost inculpat colaboratorul său Alexandre Benalla şi promite că acesta nu va scăpa nepedepsit, au transmis agențile internaționale de presă citând surse confidenţiale din cadrul preşedinţiei franceze.
Potrivit surselor Reuters şi AFP, Emmanuel Macron a ordonat reorganizarea instituţiei prezidenţiale; el i-a cerut secretarului general al Palatului Elysee să ia măsuri pentru a evita repetarea disfuncţionalităţilor.
Macron nu a făcut încă nicio declarație publică pe acest subiect și transmite că va vorbi pe această temă „când va considera că este util”, adaugă France Presse, care apreciază că în Franţa are loc o criză politică
Parchetul din Paris a anunţat duminică inculparea lui Benalla pentru violenţe împotriva protestatarilor, la manifestaţiile de 1 Mai, la care ceruse permisiunea să asiste împreună cu forţele de ordine, în calitate de observator. Alături de Benalla au fost acuzaţi şi puşi sub control judiciar alţi patru suspecţi, printre care Vincent Crase, angajat al partidului prezidenţial La République En Marche! (LREM). Ceilalţi trei inculpaţi sunt poliţişti care i-au transmis lui Benalla înregistrări ale camerelor de securitate; ei fuseseră deja suspendaţi pentru încălcarea secretului profesional.
Akexandre Benalla, jandarm în rezervă, fost membru al forţelor de ordine în mandatul preşedintelui socialist Francois Hollande, a fost destituit din motive profesionale. Ulterior, a făcut parte din garda lui Macron în campania electorală, iar după victoria acestuia în alegeri, a ajuns adjunct al şefului de cabinet al preşedintelui.
Scandalul public a fost declanşat de dezvăluiri făcute miercurea trecută de cotidianul Le Monde, însoţite de o înregistrare video. Joi, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei franceze, Bruno Roger-Petit, a susţinut că Benalla a fost destituit din funcţiile legate de organizarea securităţii preşedintelui în timpul deplasărilor. Benalla apare însă în mai multe fotografii recente alături de preşedinte şi de soţia acestuia, inclusiv în cursul unei vizite în Normandia, pe 13 iulie.