Michael Flynn a demisionat luni seara după dezvăluirile potrivit cărora el a discutat despre sancțiunile americane împotriva Rusiei cu ambasadorul rus în SUA înainte ca Trump să-și preia mandatul și că l-a indus în eroare pe vicepreședintele american Mike Pence în legătură cu conversațiile.

”Fie Trump nu a obținut independența necesară și, prin urmare, este ținut  la colț, fie rusofobia a infectat deja noua administrație de sus până jos”, a declarat Kosacev, citat de agenția de presă RIA Novosti.

Michael Flynn se află într-un plin scandal după ce s-a aflat că a mințit cu privire la contactele telefonice avute cu ambasadorul rus în SUA în perioada dinaintea instalării lui Donald Trump la Casa Albă.

Generalul în retragere Keith Kellogg, numit în locul lui Flynn

În scrisoarea de demisie, Michael Flynn a recunoscut că „a înşelat din neatenţie pe vicepreşedintele ales (Mike Pence) şi pe alte persoane cu informaţii incomplete despre discuţiile sale telefonice cu ambasadorul Rusiei”.

„Din păcate, din cauza ritmului rapid al evenimentelor, din nebăgare de seamă, am informat incomplet pe vicepreşedintele ales şi alte persoane despre convorbirile mele telefonice cu ambasadorul Rusiei”, a declarat Michael Flynn în scrisoarea sa de demisie publicată de Casa Albă.

Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu
Recomandări

Generalul în retragere Keith Kellogg, care a fost șef al statului-major al Consiliul Național de Securitate, a fost numit în funcția de consilier prezidențial pentru securitate națională, mai informează Reuters.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Se construiește un nou drum în apropiere de București. Aeroportul Otopeni va fi principalul beneficiar
FANATIK.RO

Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO

Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro

Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro

Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Observatornews.ro
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI