La ora transmiterii ştirii, parlamentarul este supus unor investigaţii.

Criza deputatului a venit la câteva zile după ce acesta s-a certat foarte rău, în comisiile reunite, cu colegii de la ALDE, pe tema modificărilor la legea offshore.

De altfel, liderul PSD Liviu Dragnea urma să se întâlnească, vineri, cu preşedintele Senatului, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, pentru a discuta despre aceste amendamente.

Deputaţii ALDE au părăsit, miercuri, dezbaterile din comisiile de specialitate pe legea offshore, liderul deputaţilor ALDE Varujan Vosganian spunând că această dezbatere este „o improvizaţie”.

El a subliniat că Ministerul Energiei nu are nicio competenţă privind impactul fiscal bugetar.

„L-am întrebat pe ministrul Energiei şi mi-a spus că nu are cunoştinţă de aceste amendamente pe care dumneavoastră le-aţi pregătit azi dimineaţă”, i-a spus Vosganian preşedintelui Comisiei pentru industrii Iulian Iancu.

Social-democratul Iulian Iancu a arătat atunci că amendamentele sunt mai favorabile decât forma iniţială a legii.

„Avem un studiu (…) prezentat de companii şi mai este un studiu făcut cu Ministerul de Finanţe cu ANAF. Câştigăm 8,8 miliarde de euro şi suntem supăraţi şi părăsim sala. Foarte interesant”, a susţinut Iancu.

Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE
Recomandări
Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE

Citeşte şi: Pacienții îngheață la Spitalul Al. Obregia. Conducerea: „Suntem în revizie, temperatura e conformă”

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
Viva.ro
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Putin s-a făcut de râs încercând să ironizeze puterea economică a Occidentulu. „Nu este clar ce este mare acolo”
Adevarul.ro
Putin s-a făcut de râs încercând să ironizeze puterea economică a Occidentulu. „Nu este clar ce este mare acolo”
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Cod galben de vânt, ninsori şi ger peste România. Fenomen rar în Capitală după temperaturile scăzute
Observatornews.ro
Cod galben de vânt, ninsori şi ger peste România. Fenomen rar în Capitală după temperaturile scăzute
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI