FC Dinamo i-a prezentat oficial pe Rivaldinho, Dielna și Bumba, într-o conferință de presă organizată la cantonamentul de la Săftica.
ADRIAN MUTU: ”Sper ca jucătorii aduşi să dea randamentul pe care toţi îl vrem. Ne aşteaptă meciuri importante, patru finale, echipa ştie acest lucru! Suntem în discuţii cu un mijlocaş, vom avea un răspuns în această seară. A fost greu să luăm jucătorii pe care îi dorea Andone. Cred că avem un lot foarte bun, poate cel mai bun din ţară, iar băieţii trebuie să dovedească în teren. Cred că este un lot mai bun ca anul trecut. Domnul Negoiță e plecat din țară, nu am vorbit despre problemele cu inscolvența. Cert e că astfel de probleme pot îndepărta investitorii. Dacă domnul Negoiță de plictisește, poate nu mai dă banii, cine știe!
”Nu mă interesează ce zice Ionuț Lupescu. Se întâmplă cam peste tot ca jucătorii să vină în ultimele zile, așa că nu văd de ce am fi amatori, dacă am face acest lucru. Jucătorii pe care-i dorea Andone au fost greu de adus, fiind foarte buni.
Am reușit să facem un lot extrem de bun… poate cel mai bun din țară, mult mai bun față de anul trecut”, a mai spus Mutu.
IOAN ANDONE: „Sunt jucători de calitate, i-am căutat mult. Avem un lot echilibrat. Regretul meu este că nu i-am avut mai devreme, altfel discutam acum. Am muncit foarte mult în această iarnă, am reuşit o organizare bună în pregătirea din Spania, trebuie să nu mai primim goluri prosteşti ca în meciul cu Viitorul, din greşelile noastre. Nu am emoţii, ştiu că putem câştiga cele patru meciuri şi sigur suntem în play-off. Lotul pe care îl avem acum este mai bun decât cel din vară. Dacă ne bate Chiajna? Trebuie să şi poată, e cam greu. Avem un vârf de viitor, Ronaldinho. E ok medical, dar nu sunt gata toate actele, deși a semnat contractul! Pardon, Rivaldinho” Era bine sa-l avem pe Ronaldinho!. Are calitate bună, plus Bawab, zic că suntem bine, spre foarte bine. Sigur se vor încadra repede”
CLAUDIU BUMBA: „Îmi doresc să am performanţe şi să ajut echipa cât mai mult. Este un meci greu cu Chiajna, foarte important, ne gândim la cele trei puncte. Am fost la un pas de a semna cu CFR, am fost în cantonament, nu s-au perfectat nişte lucruri, am ajuns la Dinamo şi voi da totul. Pentru mine este un obiectiv să-i întâlnesc în play-off şi să marchez în poarta lor. Mă simt ca şi cum aş fi demult aici, îi cunosc pe majoritatea românilor de aici, a fost un plus pentru mine, pentru a mă integra. Sunt sigur că pot face faţă, îmi doresc să-mi câştig locul aici”
CLAUDE DIELNA: „Îmi place România. E mai frig ca în Anglia, dar îmi place aici. Nu am venit pentru bani, ci să joc, ştiu că Dinamo este o mare echipă. Îl ştiu pe Adrian Mutu foarte bine, am jucat cu el, am vorbit cu el, a contat mult în decizia mea”
RIVALDINHO: „Sunt fericit să fiu aici, la un club mare, abia aştept să joc. Aici este frig faţă de Brazilia, dar mă voi adapta rapid, nu va fi o problemă. Tata mi-a spus că totul va fi bine aici. Ştiu că România este o ţară mare, cu jucători mari. Este o onoare pentru mine să fiu numărul 9 la Dinamo”.