UPDATE Anunțul a fost făcut oficial, iar acționarii 21stCenturyFox vor primi doar acțiuni Disney la schimb, tranzacția neimplicând cash. Disney a mai anunțat și o operațiune de răscumpărare a propriilor acțiuni în valoare de 20 de miliarde de dolari, potrivit Reuters.

De la supereroi la National Geographic

Operațiunea presupune fuziunea celui mai mare grup media din lume, cu al treilea din lume.

Mai exact, Disney va prelua studioul de filme 20th Century Fox, unul dintre cele mai mari de la Hollywood, care a produs unele dintre blockbusterele planetei, precum Avatar, seria Ice Age sau filmele cu supereroi Deadpool și X-Men.

De asemenea, în curtea Disney va ajunge și partea de seriale produsă de Fox TV, care realizează show-uri de succes precum Familia Simpson sau Modern Family. Vor fi transferate și canalul tv National Geographic, dar și postul de filme FX.

Concomitent, Disney va ajunge să dețină și o cotă de 39% în Sky, unul dintre cele mai mari grupuri media din Marea Britanie. Compania lui Murdoch a făcut o ofertă și pentru preluarea cotei de 61% pe care nu o deține, dar tranzacția trenează. Acum Disney va prelua și această opțiune.

Gigantul media american va pune mâna și pe rețeaua de posturi tv Star, deținută de Murdoch în India, aceasta fiind una dintre cele mai profitabile pentru concernul său.

Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu
Recomandări
Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu

Disney devine acționar majoritar la Hulu

În fine, tot în curtea Mickey Mouse va ajunge și cota de 30% pe care Fox o deținea în cadrul serviciului de streaming online Hulu, un rival mai mic al Netflix. Acum Disney va ajunge să controleze 60% din Hulu, iar 30% se află în posesia operatorului de cablu și internet Comcast, prin intermediul NBC.

Un alt pachet de 10% este deținut de conglomeratul media Time Warner, care se află la rândul său în proces de a fi achiziționat de operatorul telecom AT&T pentru 85 de miliarde de dolari. Autoritățile SUA vor să blocheze preluarea Time Warner.

Conform The Guardian, familia Murdoch va deveni unul dintre cei mai mari acționari la Disney, cu un pachet de 5% din acțiuni.

În acest moment, cel mai mare acționar al Disney este Laurene Powell-Jobs, văduva lui Steve Jobs. Acesta devenise cel mai mare acționar al Disney după ce grupul american a preluat studioul de animație Pixar pentru 7,4 miliarde de dolari.

Fox rămâne independent

O bucată din concernul media al lui Murdoch va rămâne, totuși, independentă. Este vorba de postul de știri Fox News, postul Fox Sports, televiziunea economică Fox Business și o rețea de 28 de posturi tv locale din SUA. ”Noul” Fox se va concentra pe știri și evenimente sportive, potrivit companiei.

Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”
Recomandări
Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”

Per total, aceste active au o valoare de circa 15 miliarde de dolari.

Familia Murdoch mai controlează și News Corp, care deține mai multe publicații, între care Wall Street Journal, furnizorul de servicii financiare Dow Jones, tabloidul american New York Post, tabloidul britanic The Sun, ziarele The Times și Sunday Times.

De asemenea, News Corp mai controlează editura Harper Collins, una dintre cele mai mari din lume, dar și o pleiadă de ziare și reviste în Australia.

Tot la Antipozi, News Corp deține și o serie de televiziuni.

Potrivit The Guardian, analiștii se întreabă cât timp va dura până când familia Murdoch va ajunge să înglobeze în News Corp televiziunile cu care rămâne în urma tranzacției cu Disney.

Disney vrea să concureze Netflix

Disney bagă atâția bani deoarece vrea să lanseze un competitor pentru Netflix. Directorul general Bob Iger a cumpărat în ultimii ani mai multe francize foarte populare, precum Lucasfilm – producătorul seriei Star Wars, sau Marvel – care deține drepturile pentru filmele cu supereroi precum Iron Man, Thor, Hulk sau Captain America.

În urmă cu un deceniu, Disney cumpăra și studiourile de animație Pixar, producătorul ”Toy Story” sau ”Finding Nemo”.

Disney se confruntă cu scăderea veniturilor din abonamente, pe măsură ce utilizatorii petrec mai puțin timp în fața televizorului și vizionează mai mult conținut online. Mai mult, Netflix a devenit un concurent redutabil, producându-și propriile filme și seriale, iar același lucru îl face și Amazon.

Putin e „ca bunicul meu care se îmbată la o petrecere de familie și îi deranjează pe toți”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (III)

De ce vinde Murdoch

De partea cealaltă, mișcarea strategică efectuată de către Rupert Murdoch vine în contextul în care concernul său a avut o tentativă de preluare a Time Warner pentru 80 de miliarde de dolari în anul 2014, dar aceasta a fost respinsă, scria la momentul respectiv CNBC.

Acum Time Warner este pe cale să ajungă în curtea operatorului AT&T, dar și această tranzacție are oponenți. Recent, presa a scris că Murdoch s-a arătat interesat de preluarea CNN.

Autoritățile de concurență din SUA cer vânzarea trustului de presă Turner, care include CNN, sau a operatorului de cablu DirecTV pentru a aproba tranzacția AT&T – Time Warner.

De asemenea, familia Murdoch are probleme în a prelua restul de acțiuni pe care nu le deține la grupul Sky din Marea Britanie.

Concomitent, noi concurenți din domeniul IT apar în domeniul online, așa cum este cazul Apple, Google, Amazon sau Netflix. Grupul său a rămas în urmă în privința streamingului online.

Momentan nu este clar cum vor trata autoritățile de concurență din SUA noua fuziune de pe piața media având în vedere că se opun preluării Time Warner de către AT&T, scrie Reuters.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
FANATIK.RO
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
FANATIK.RO
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Financiarul.ro
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI