Florin Răducioiu era împreună cu Astrid din toamna anului 1993, iar în 1994, după Campionatul Mondial din SUA, s-a însurat cu frumoasa italiancă. Au împreună doi băieți, Andrea (22 de ani) și Alessandro (20 de ani). Din toamna trecută, „Radu” s-a întors în România și a dezvăluit că are o problemă personală cu soția.

De curând, a venit confirmarea că Răducioiu a divorțat, dar el n-a dat detalii despre separare.

Hagi, ca și la fotbal, a fost primul!

Primul component al Generației de Aur care a ajuns la tribunal pentru divorț a fost Gică Hagi. Pe 15 iulie 1990, Hagi s-a însurat cu Leni Celnicu. Mariajul n-a mers, iar după ce a mutat procesul pe la București, Brașov, Oradea, Constanța, Hagi a reușit să scape de prima soție, căreia i-a lăsat și 300.000 de dolari.

Hagi n-a stat mult pe „tușă” și, în 1995, s-a căsătorit cu Marilena, mama copiilor lui, Kira și Ianis. Leni s-a recăsătorit în 2004.

Divorțurile "Generației de Aur". Răducioiu, ultimul intrat în club. Pe un fost internațional, despărțirea l-a aruncat în patima băuturii

Hagi și Leni Celnicu

Stelea a vrut să revină la fosta soție

Un mare „crai” din cea mai bună generație a fotbalului românesc a fost Bogdan Stelea. Acesta s-a căsătorit prima oară cu jurnalista Dana Badea, de care a divorțat în 2002. Împreună au un băiat, pe Bogdan Stelea junior.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Stelea a fost logodit și cu Lili Sandu, pe care a vrut s-o ceară de nevastă pe „Arcul de Triumf”. N-au ajuns să se căsătorească, iar apoi s-a însurat cu creatoarea de modă Mirela Popa. Căsnicia a durat șase ani, cei doi divorțând în 2014. Stelea s-a combinat cu Laura Alistar, dar relația lor a durat doi ani.

După despărțirea de Laura, Stelea a încercat un „presing” la fosta soție, dar nu s-a mai legat nimic.

Divorțurile "Generației de Aur". Răducioiu, ultimul intrat în club. Pe un fost internațional, despărțirea l-a aruncat în patima băuturii

Bogdan Stelea și Mirela Popa

Dan Petrescu, înșelat cu Radu Niculescu

Dan Petrescu are două fete cu prima soție, Dana, de care a divorțat în 2003, după 11 ani de mariaj. Dana Petrescu a avut o relație cu Radu Niculescu, alt jucător care a cochetat cu naționala la mijlocul anilor 90. „Bursucul” s-a recăsătorit cu Adriana, în 2007, cu care are o a treia fetiță.

Divorțurile "Generației de Aur". Răducioiu, ultimul intrat în club. Pe un fost internațional, despărțirea l-a aruncat în patima băuturii

Dan și Dana Petrescu

Tot din pricina unei afaceri amoroase, șansele lui Gică Craioveanu de a juca mai mult în echipa națională în acea perioadă s-au redus simțitor după ce acesta i-a furat iubita lui Gică Popescu.

Cei doi și-au disputat mâna fiicei lui Petre Deselnicu, Oana. Craioveanu are un băiat cu Oana, dar s-a recăsătorit cu spanioloaica Gema.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

„Recordmenul” Ilie Dumitrescu

Ilie Dumitrescu s-a însurat de tânăr cu Nela, iar împreună cu doi băieți, pe Dani și pe Sică. A divorțat în 1993, iar mai apoi s-a însurat cu Letiția, cu care are, de asemenea, un băiat, pe Toto, dar și o fată, Mayra.

Divorțurile "Generației de Aur". Răducioiu, ultimul intrat în club. Pe un fost internațional, despărțirea l-a aruncat în patima băuturii

Ilie Dumitrescu și Letiția

Cei doi au divorțat în 2007, iar de atunci Ilie a rămas „burlac”, chiar dacă a avut relații mai scurte sau mai lungi cu diverse femei, printre care și Roxana Diță, fost „iepuraș” Playboy.

Belodedici i-a luat iubita lui Balint

Miodrag Belodedici a fost însurat cu Sandra, fosta iubită a lui Gabi Balint. Sandra, fiica fostului ministru comunist George Macovescu, a divorțat de cel supranumit „Căprioara” la începutul anilor 2000 și i-a luat și jumătate din avere. Cei doi au împreună o fată, pe Zandalee. Belo nu s-a mai recăsătorit.

Divorțurile "Generației de Aur". Răducioiu, ultimul intrat în club. Pe un fost internațional, despărțirea l-a aruncat în patima băuturii

Belodedici și Sandra

Gabi Balint, cel căruia i-a furat iubita, a fost căsătorit cu Cătălina în perioada 1996 – 2004. Balint nu s-a mai însurat niciodată.

Selymes a divorțat după 22 de ani

Tibor Selymes a divorțat în 2011, după 22 de ani de mariaj cu Krisztina. Fosta soție și cele două fete ale lor, Beatrix și Tiffany, au rămas în Ungaria, unde familia Selymes s-a mutat de mulți ani.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Tibor Selymes s-a întors în țară, dar nu s-a mai însurat.

„Munti” și soacra lui Oprița

Dorinel Munteanu s-a despărțit, în 2015, de Simona, femeia care i-a stat alături timp de 27 de ani. „Munti” i-a fost naș, în 2005, lui Daniel Oprița, cu care era coleg la Steaua. La momentul divorțului de Simona, s-a spus că „Munti” ar fi avut o relație cu soacra lui Daniel Oprița, o femeie potentă financiar, cu afaceri în zona orașului Băile Herculane.

„A fost o mare minciună la acea vreme. Cum să fac așa ceva?! Nu a fost absolut nimic. Chiar nici nu știu de unde a apărut nebunia asta. Eu sunt foarte bun prieten cu Oprița, i-am și botezat fetița”, s-a apărat Munteanu, într-un interviu recent acordat „Gazetei Sporturilor”.

„Niciun divorț nu este ușor. M-a afectat foarte mult. Așa am ajuns să cad în patima băuturii. Toți îmi spuneau că trebuie să mă opresc, chiar și fiica mea, dar parcă nu auzeam pe nimeni. Problema era la mine, eu trebuia să înțeleg că eram la marginea prăpastiei şi doar singur puteam să mă opresc”, a spus Munteanu.

Divorțurile "Generației de Aur". Răducioiu, ultimul intrat în club. Pe un fost internațional, despărțirea l-a aruncat în patima băuturii

Dorinel Munteanu și Simona au fost căsătoriți peste 25 de ani

Dorinel Munteanu s-a recăsătorit de curând, dar nu i-a dezvăluit identitatea.

„De când am cunoscut-o pe actuala mea soție, am început o nouă viață. Ea m-a ajutat enorm să renunț la băutură. Acum mai beau doar câte o bere fără alcool, dar extrem de rar. Sau seara, din când în când, un pahar de vin, cu soția”, a încheiat Munteanu.


EXCLUSIV | Care e pasiunea secretă a lui Teszari, patronul RCS&RDS, supranumit „miliardarul fără chip” | FOTO

 

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
Observatornews.ro
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI