Procurorii au ridicat, luni, aproape 20 de persoane, pe care le audiază la acestă oră cu privire la noi fapte asimilate faptelor de corupție sau de corupție, ce țin de fraude cu bani din asigurări de sănătate.
Banii oamenilor folosiți pentru promisiuni politice
Surse judiciare explică pentru Libertatea.ro că este vorba practic de o fraudă masivă la fondurile sănătății în sensul că aceste fonduri erau utilizate preferențial, în interes privat.
Potrivit acestora ar fi vorba și de deturnarea unor fonduri pentru acoperirea unor majorări salariale, acordate pentru acoperirea unor promisiuni politice.
Mai precis precizează sursele Libertatea.ro, bani destinați exclusiv pacienților ce aveau nevoie de îngrijiri la domiciliu s-au acordat în scopul măririi unor salarii ca urmare a promisiunilor politice.
Denunț de 100 de pagini
Potrivit surselor Libertatea.ro după declanșarea cercetărilor și arestarea preventivă a primelor 13 persoane din dosar, unul dintre inculpați, Alin Sergiu Costache ar fi rupt tăcerea.
A dat o declarație amplă de 40 de pagini în dosar după care ar fi completat-o cu un denunț de aproape 100 de pagini.
Acesta ar fi denunțat, potrivit surselor citate, infracțiunile ce stau la baza acestei extinderi a cercetărilor procurorilor DNA față de alte 19 persoane.
Potrivit acelorași surse denunțul viza o perioada mai mare de timp în care s-au petrecut aceste nereguli privind decontări ilegale de la CNAS și CASMB.
Dacă la declanșarea cercetărilor în luna septembrie procurorii DNA vizau perioada 2016 – 2017, urmare acestui denunț procurori verifică presupuse astfel de fapte ce ar fi fost comise cu mult înainte de perioada inițial cercetată.
Liberați după două luni de arest
În 30 octombrie judecătorii ICCJ au admis contestațiile celor 13 persoane arestate inițial în acest dosar la cererea procurorilor DNA.
La acel moment instanța a schimbat arestul preventiv cu arestul la domiciliu pentru toate aceste persoane, între care foștii sefi ai CNAS, MArian Burcea și ai CASMB.
Curtea de Apel stabilise prelungirea arestării preventive dar decizia a fost contestată.
VIDEO/ În plină campanie ”Alege oaia!”, românii preferă porcul. Obiceiuri străvechi care ne urmăresc și azi
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro