Nici o întâlnire a lui Donald Trump nu scapă fără un moment stânjenitor, iar acest lucru l-a simțit pe pielea ei și cancelarul german, Angela Merkel, care a fost ignorată de miiardarul american, în momentul în care aceeasta l-a întrebat în Biroul Oval, în fața jurnaliștilor, dacă vor să dea mâna, informează US Magazine.
Donald Trump, preşedintele SUA, nu a auzit ori a părut să ignore solicitarea unui fotoreporter şi întrebarea cancelarului german, Angela Merkel, de a da mâna pentru o fotografie oficială în Biroul Oval de la Casa Albă. În schimb, el și-a ținut privirea în față pentru a le permite fotojurnaliștilor să continue să-i facă poze, alături de Angela Merkel, glumind la un moment cu aceștia și spunându-le să trimită poze frumoase în Germania.
Întâlnirea dintre cei doi a decurs însă într-o atmosferă aparent relaxată, în ciuda întrebărilor incomode ale ziariştilor.
Donald Trump a subliniat că a avut discuţii fructuoase cu Angela Merkel pe diverse teme de interes bilateral, inclusiv în privinţa creării de locuri de muncă şi contribuţiilor la bugetul Alianţei Nord-Atlantice. Liderul de la Casa Albă i-a mulţumit Angelei Merkel pentru eforturile comune ale Germaniei şi Franţei de găsire a unei soluţii politice la conflictul est-ucrainean.