Președintele comisiei juridice din Senat a precizat că orice membru al comisiei și președintele Senatului, alături de avocații săi, vor putea consulta documentele din dosarul său.
„De mâine, fiecare membru al comisiei va putea consulta și dosarele primite. Și domnul Tăriceanu va avea acces. Termenul de studiere a dosarelor este ziua de luni, iar apoi vom vedea de cât timp e nevoie pentru apărare și convenim calendarul împreună cu avocatul”, a declarat Robert Cazanciu, la Parlament.
Traseul cererii DNA
Potrivit Regulamentului, senatorii juriști trebuie să stabilească și un calendar privind audierea lui Călin Popescu Tăriceanu și votul în plenul Senatului, dar care nu poate dura mai mult de 14 zile.
Odată întocmit raportul comisiei juridice, care poate fi de admitere sau de respingere a cererii DNA, votul decisiv îl are plenul Senatului.
Acolo, decizia se ia cu jumătate plus unu din numărul senatorilor prezenți, în condițiile în care sunt întrunit cvorumul de prezență.
Un calcul simplu arată că, în primul rând, ar trebui să fie prezenți la vot minimum 69 de senatori, iar cel puțin 35 dintre ei să voteze pentru ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu.
În acest caz, președintele ALDE este la mâna PSD, având în vedere că social-democrații au majoritate în Senat.
Procurorii DNA vorbesc de o comasare a trei dosare în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu. În perioada când era premier, actualul șef al Senatului ar fi luat mită din contracte care au legătură cu Microsoft.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!