„Povestea mea nu e una de succes. Acum doi ani, la început de an, începeam un lung pelerinaj pe la medici fiindcă tuşeam atat de rău încât ajunsesem la un pas să îmi pierd vocea. Cinci luni am schimbat medici şi diagnostice fără niciun rezultat. (…) Două luni am schimbat tratamentele fără efect. Am primit un diagnostic nou: esofagită de reflux, pe urmă inca unul laringită acută şi încă unul, bronşită acută…

O lună mai târziu ajungeam în stare foarte proastă, abia mă mai ţineam pe picioare, la acelaşi spital unde fusesem iniţial consultată (…). De data asta diagnosticul care a venit după o serie de analize  a speriat pe toată lumea, inclusiv pe mine: tuberculoză. Da, TBC! Şi eu care credeam că această boală a fost eradicată în Romania…”, a povestit ea, pe blog.

Imediat după ce a fost diagnosticată, de fata aceasta corect, Paula Rusu a început tratamentul. Din păcate, în tot acest timp, s-au produs efecte iremediabile, astfel că prezentatoarea a trecut printr-o operaţie foarte dificilă, în urma căreia i-a fost extirpată o jumătate de plămân.

1620424_10202380669376586_2236924329698877399_n

„Tratamentul prescris corect de data asta venea însă târziu de tot pentru plamanul meu stang care era ca o strecurătoare, plin de găuri care nu au mai putut fi reparate.  Am avut parte de un inger de medic. Pneumologul M.T. s-a straduit din răsputeri să mă repare, însă rănile provocate de bacil au fost atat de mari încât după vindecarea de TBC a venit o noua veste proastă: plămânul stâng trebuie scos cu totul fiindcă îmi pune viaţa în pericol”, a continuat ea.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Ulterior, Paula Rusu a ajuns la trei medici care i-au salvat viaţa şi pe care îi numeşte acum „arhanghelii sănătăţii mele”. O operaţie în care să decupeze din plamanul stâng numai lobul superior aflat perete în perete cu inima şi printr-o manevra de artă chirurgicală să sudeze un bont de trahee cu un rest de plaman. E o interventie chirurgicala de congres, da, am ajuns caz medical international, au facut şi un filmuleţ în timpul operatiei, o premieră românescă.  Darorită celor trei arhangheli ai sănătăţii mele sunt bine, chiar dacă acum am doar un plămân şi jumătate.  Dacă diagnosticul meu ar fost stabilit din timp, dacă medicul Bogdan imi făcea o radiografie, ori o analiza de sange  nu ajungeam aici. Ăsta e adevărul, nişte analize banale m-ar fi cruţat de doi ani grei şi de o operaţie dificilă”, a încheiat ea.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI