”Zone unitare de încălzire”
”Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu şi debranşarea totală a instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu sunt interzise în cazul în care condominiul se află într-o zonă unitară de încălzire prin sistem centralizat de alimentare cu energie termică”, se arăta în proiectul respectiv.
Acum, Camera Deputaților este for decizional, iar proiectul va merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Acesta îl poate retrimite în Parlament pentru dezbateri sau îl poate ataca la Curtea Constituțională. De asemenea, opoziția ar putea ataca legea la CCR la rândul său.
București, marea miză a legii
Problema este foarte stringentă în București, unde există cea mai mare regie de termoficare din țară, dar și foarte mulți consumatori care și-au instalat centrale proprii.
Atât Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET), cât și Electrocentrale București – producătorul de apă caldă și căldură al Capitalei, sunt în insolvență din 2016.
Cele două entități sunt legate direct între ele. Mai exact, RADET are datorii de peste 3 miliarde de lei către ELCEN, care mai departe are datorii de 2 miliarde de lei către proprii furnizori, precum Romgaz, Distrigaz Sud, bănci sau Fisc.
Primăria vrea zone unitare de încălzire
Primăria București anunțase anterior că dorește preluarea ELCEN, pentru a o fuziona apoi cu RADET.
Potrivit unui studiu realizat pentru Primăria București, în zonele cu blocuri din Capitală ar trebui interzisă debranșarea și instituite zone unitare. Același studiu permite surse alternative de încălzire în zonele cu case.
Legea adoptată azi nu se aplică retroactiv, astfel că nu îi afectează pe cei care au deja centrale termice.
TVA de 5% la căldură și apă caldă
Proiectul adoptat marți mai prevede și reducerea TVA pentru căldură și apă caldă de la 19% la 5%. Acest lucru ar permite reducerea prețului final, însă cel mai probabil autoritățile vor majora prețul agentului termic cu diferența, după cum s-a mai procedat și în alte cazuri.
De asemenea, este obligatorie montarea de contoare individuale pentru toate apartamentele legate la sisteme centralizate până la 31 decembrie 2020.
În cazul în care acest lucru nu este fezabil sau este prea scump este obligatorie montarea repartitoarelor de costuri.