Salvatorii nu au oprit căutările nici în timpul nopții și au continuat să sape disperați printre munții de moloz ai clădirilor dărâmate. În orașul Pescara del Tronto, unul dintre cele mai afectate de cutremur, unde toate casele au fost dărâmate complet sau parțial, aceștia susțin că au avut parte de o adevărată minune.
Au reușit să scoată în viață de sub dărâmături o fetiță de doar zece, care a supraviețuit, în mod miraculos, timp de 17 ore, îngropată sub ruine. Imaginile arată cum oamenii i-au descoperit micuței mai întâi picioarele, pline de praf, iar apoi încep să sape disperați pentru a o salva. „Se aude ceva aici. Liniște, liniște”, strigă unul din salvatori, pe înregistrare, iar apoi când o scot aceștia încep să aplaude de bucurie. „Trăiește, Hai, Giulia, hai, ai grijă la cap”, mai spune un salvator.
Un cutremur cu magnitudinea 6,0 a avut loc, miercuri dimineață, la 3.36, ora locală (4.36 ora României), în centrul Italiei. Potrivit presei din Italia, 247 de persoane au murit și sute de oameni sunt prinși sub dărâmături. Printre cei decedaţi se află şi doi români, alți patru au fost răniți, iar 8 conaționali sunt dați dispăruți.
Cutremur Italia. Sumar
- Cutremur în Italia. MAE: Nu există români printre victime
- Cutremur centrul Italiei. Imagini cu momentul în care s-a produs seismul / VIDEO
- Cutremur centrul Italiei. Cele mai grave seisme din istoria Italiei
- Cutremur Italia. Doi copii, salvați de sub dărâmături după ce bunica lor i-a pus să se bage cu ea sub un pat. Bătrâna e încă prinsă sub ruine
- Româncă, stabilită în Italia: „ Sunt case căzute, poduri…este un dezastru. Suntem speriaţi”
- Un oraș întreg a fost ras de pe fața pâmântului în urma seismului devastator din Italia! Imagini dramatice
- Ce mesaj a transmis Papa Francisc în urma seismului din Italia
[libgallery id=”1576904″]
[libgallery id=”1577704″]