Secretizarea Raportului, din frica față de instanța penală
O listă lungă de minciuni, amestecate cu formule tehnice și militare, este servită ca armură media, de către guvernanți. Secretizarea Raportului M.A.I., – perfect inutilă din punctul de vedere al normelor de securitate, deoarece nu conține elemente de natură secretă și este destinat expres difuzării, în cadrul conferințelor de presă – s-a făcut dintr-un motiv practic: documentul în sine ar fi devenit probă scrisă în instanță, cu privire la intenționalitatea vădită, cu predispoziție spre provocare și violență, în organizarea dispozitivelor de jandarmi, la mitingul Diasporei.
Numai o acțiune curajoasă, dusă cu celeritate de procurorii militari, poate demonta și scoate la lumină mașinăria diabolică de interferență politică a operațiunilor săvârșite de Jandarmeria Română, pe 10 august. Până atunci, să constatăm cu amărăciune că, în era televiziunii ubicue și a social media, când totul se înregistrează, se filmează, se multiplică și se distribuie, organele statului român mint grosolan, omit colosal și prostesc nemărginit opinia publică.
Interesele putere-opoziție și viceversa au compromis o manifestare onestă
Nu mă aștept ca vreunul dintre inițiatorii din umbră ai evenimentului din 10 august să își recunoască implicarea. Se prea poate ca acești inițiatori să se afle și de o parte și de alta a eșichierului politic și a taberelor pro și anti-PSD. Actanți cu ștate vechi în operațiuni speciale de gherilă urbană, consultanți cinici – arvuniți orbește de tabere adverse, consiliate simultan și în cruciș -, politicieni veninoși și strâmbi la suflet, care croșetează scenarii tâmpe, pentru obiective personale meschine, au pus la pământ încrederea românilor în ei înșiși. Păpușăriți și asmuțiți unii împotriva altora, cetățenii sunt mai debusolți decât oricând.
Întâmplări, grozăvii, josnicii
Cine va scrie manualul manipulării mitingului din 10 august, va fi nevoit să consemneze numeroase fapte nelalocul lor. Ofer mai jos 11 fapte cel puțin ciudate, ale căror apariții provocate trebuie analizate serios:
1. Scandalul plăcuțelor auto obscene, cu rol evident preventiv, de amorsare a unui context potențial tensionat, violent, radicalizat;
2. Controversa obținerii/retragerii/reobținerii autorizației de organizare a mitingului, în lipsa unui/unor organizatori oficial asumați;
3. Promovarea intensă, la televiziunile de casă ale PSD, a unui autoproclamat „organizator”- coincidență, „din Teleorman” – al Diasporei, care a amenințat guvernul cu „foc și sânge”;
4. Distribuirea în online și social media a mii de mesaje incitatoare privind răsturnarea guvernului prin forță fizică și brutalitate „revoluționară”;
5. Dislocarea fără justificare a numeroase efective de jandarmi din afara Bucureștiului, precum și ștergerea identității, prin acoperirea indicativelor individuale de pe căști;
6. Alertarea spitalelor din București, în zilele premergătoare lui 10 august, privind un aflux mare de victime ale protestului Diasporei;
7. Atitudinea pasiv-defensivă a jandarmilor, la primele asalturi ale huliganilor, perfect izolați de mulțimea pașnică;
8. Anularea procedurilor graduale de intervenție și declanșarea aproape imediată a gazării în masă, de la primele ore ale mitingului autorizat, pe tot perimetrul Pieței Victoria;
9. Apariția unor personaje-fantomă, menite să dirijeze brutal și punctual grupe speciale de jandarmi, într-o formă de complicitate cu haitele de huligani și incendiatori;
10. Lansarea marilor diversiuni media, privind atacul cu fecale și urină, ori accidentarea gravă unei jandarmerițe;
11. „Fuga” inexplicabilă a lui Liviu Dragnea din lumina reflectoarelor și a radarului media, precum și plecarea prevenitoare în concediu a principalilor lideri PSD-ALDE, pentru a nu fi de față la ”marea trosneală” anunțată.
Rețetă sud-americană, presărată cu puțin mai mult interes rusesc?
O țesătură infectă de interese interdependente, dintre putere și opoziție, de mașinațiuni și colportări care includ elemente din politică – organe de lege și ordine – servicii secrete – grupuri anarhice – grupuri media angajate politic – par a configura un rețetar de tip sud-american, combinat cu acțiuni subversive și pro-active de sorginte rusească, activat pe toată durata preambulului, a desfășurării fizice și a perioadei de după mitingul Diasporei din 10 august. Mai mult decât oricând, și mai presus de orice, cetățenii trebuie să afle ce s-a vrut cu mitingul, ce s-a întâmplat la miting, și cine i-a pus în pericol pe românii onești și liberi, prezenți, pe 10 august, în Piața Victoriei din București.
(Claudiu Săftoiu – autorul este doctorand în informații și securitate națională, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I. A fost președinte-director general al Televiziunii Române (2012 – 013), director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007) și consilier prezidențial (2004-2006). Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: „Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni (Editura Trei, 2003).
CITEȘTE ȘI:
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Anul Centenar al Marii Uniri – scuipat ”patriotic” cu gaze lacrimogene
- Editorial al lui Cătălin Tolontan: ”Gazele jandarmilor vor aduce mâine de două ori mai mulți oameni în stradă!”
- Război de stradă între jandarmi și huligani, în Piața Victoriei. 452 de persoane rănite / VIDEO&FOTO
- VIDEO/Finalul celui mai violent miting din România ultimilor ani. Protestatarii ”înarmați” cu mânuși de plastic și saci au strâns gunoaiele din Piața Victoriei
- VIDEO/ Actori celebri atacaţi cu gaze lacrimogene şi fugăriţi de jandarmi
- Ce a rămas în urma măcelului de la Piața Victoriei. Incendiul de pe Bulevardul Titulescu a fost stins
- Un protestatar are o gaură în picior din cauza unei grenade a jandarmilor. Violență extremă la protestul Diasporei
- GALERIE FOTO/ Momentele teribile ale războiului dintre jandarmi și protestatari, văzute de sus
- VIDEO / Protestatar care mergea cu mâinile ridicate, bătut cu bastonul de un jandarm
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!