Există, în presa din provincie, mulţi ziarişti talentaţi, care-şi bucură cititorii locali, dar care nu au avut şansa de a ajunge, decât rareori, la un public naţional.

Iar publicul suferă, la rându-i, pentru că moldoveanul află rar ce se mai întâmplă în Banat, după cum românul din Crişana nu prea ştie ce-l preocupă concret pe compatriotul lui din Dobrogea.

Libertatea a invitat mai mulţi jurnalişti din provincie să scrie editoriale speciale pentru ziar.

Unii sunt experimentaţi, alţii foarte tineri, toţi s-au remarcat prin opiniile lor fie tăioase, fie amuzante, dar mereu informate, despre colţul lor de ţară.

Vor apărea opinii de peste tot din ţară: Muntenia, Moldova, Ardeal, Dobrogea.

Ovidiu Haţegan (foto) are 40 de ani, face presă de două decenii şi jumătate şi lucrează pentru ziarul online local alba24.ro. 

Editorial din Alba de Ovidiu Hațegan, despre Roșia Montană: „Statul român și-a atârnat de brâul tradițional o vestă explozivă și a dat declanșatorul celor de la Gabriel Resources”

Jocul cu mărgele de aur, pe banii românilor

Proiectul gălbui de la Roşia Montană nu vrea să moară degeaba

Ştiţi că sunteţi pe cale să pierdeţi 220 de dolari la un joc la care nu aţi jucat niciodată? O partidă de păcălici pe care România o joacă în numele dumneavoastră în secret, arătându-şi din când în când cărţile adversarului şi chiar lăsându-l să facă regulile? Desigur, România joacă şi în numele partenerului dumneavoastră de viaţă, al copiilor, al bunicilor, al prietenilor plecaţi prin străinătate, deci suma care vă priveşte în mod direct ar putea deveni mai mare.

În total, 20 de milioane de români participă fără să vrea la ceea ce statul numeşte procesul de la Washington împotriva Gabriel Resources Ltd., acţionarul principal al companiei care deţine proiectul aurifer de la Roşia Montană, judeţul Alba.

„Ce vă interesează pe voi, de la Cluj sau Bucureşti, ce facem noi la Roşia Montană? Este doar treaba noastră, miticilor!”, recitau în cor pe la televiziuni (vă amintiţi?) angajaţii companiei, fardaţi în „localnici” din fan-clubul „Cianura stinge (definitiv) ura”, susţinători ai investiţiei. Uite că acum ne interesează pe toţi!

În total, „Goldu” cum este numită de localnici, cere despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari pentru că nu a fost lăsată să jumulească cel mai mare zăcământ de aur şi argint din Europa, înflorit, spre ghinionul nostru, în străfundurile Apusenilor. Rezultă un proces cum numai o ţară din estul Europei, din sudul Americii sau din centrul Africii ar fi capabilă să ducă.

Iar România duce! În primul rând, alături de Gabriel Resources, face un aranjament de tip „ciocul mic”. Pe scurt, secretizează procesul, ca să nu ştie publicul cum se duce lupta. Mai bine să afle direct rezultatul.

Va fi ca o luptă cu turcii din manualele alternative de istorie, de unde aflăm că am dat şi noi, au dat şi ei, dar la sfârşit, deşi au venit câtă frunză şi iarbă, tot noi am câştigat… dreptul de a le plăti tribut.

În contul celor 220 de dolari pe care îi riscăm volens-nolens, nu ştim ce resurse implică procesul, ce strategie de apărare este urmată, ce pledează partea română… Gabriel Resources vs. statul român este la ICSID „vedeta” litigiilor în materie de galbeni. Cu toate acestea, paradoxal, dar poate nu întâmplător, publicul din România nu ştie mai nimic despre acest proces.

În al doilea rând, statul român şi-a atârnat de brâul tradiţional o vestă explozivă şi a dat declanşatorul celor de la „Gabriel”. Ca să fie mai clar, „Gabriel Resources” are filiale în Marea Britanie şi Canada, iar procesul de la International Centre for Settlement of Investment Disputes – ICSID are ca fundament juridic aplicarea a două tratate pe care România le are… aţi ghicit, exact cu Marea Britanie şi cu Canada.

În baza acestor tratate, companiile britanice şi canadiene au dreptul să dea România în judecată, dacă consideră că acţiunile statului le aduc prejudicii. Şi companiile româneşti pot da în judecată cele două ţări, dar, bineînţeles, aţi ghicit din nou, nu este cazul, pentru că noi nu obişnuim să deţinem proiecte miniere pe la dânşii.

Mai mult. Tratatele au fost semnate în 2011, când situaţia de la Roşia Montană nu mai era roz şi guvernul ştia, teoretic, că proiectul va fi respins.

Care a fost atunci motivul pentru care România a pus în mâna inamicului o puşcă şi două cartuşe? Răspunsul care tocmai v-a venit în minte este cel corect.

CITEȘTE ȘI:

Editorial din Alba de Ovidiu Hațegan, despre primarul dat afară din PSD după ce a construit cea mai prosperă comună din România: „Prea bun, prea ca la țară, mai bine l-au dat afară. Primarul din Ciugud care vine dintr-o lume paralelă”

Centenarul este omagiat la Alba Iulia cu un monument gândit pe vremea lui Ion Iliescu și care seamănă cu logoul Facebook!

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News