Marina Paraschou a negat ipoteza că fostul ei soţ a detunat o cursă aeriană de la Alexandria la Cairo pentru a o întâlni. Cipriota a fost căsătorită cu Seif Eldin Mustafa, însă a divorţat în anii `90.
”Presa a pictat o imagine a unei situaţii romantice, în care un bărbat a încercat să ajungă la fosta sa soţie. Însă, asta nu ar putea să fie mai departe de adevăr şi adevărul ar schimba opinia presei. Cei şapte ani în care am fost căsătoriţi au reprezentat cea mai neagră perioadă din viaţa mea”, a precizat Paraschou, potrivit news.ro
În schimb, procurorul Andreas Lambrianou a spus că: ”Ce ar putea să facă cineva care nu şi-a mai văzut soţia şi copiii de 24 de ani, iar guvernul egiptean îi interzice”.
Seilf Eldin Mustafa, care a deturnat zborul companiei Egypt Air Alexandria-Cairo şi a forţat pilotul să aterizeze pe aeroportul cipriot din Larnaca, a folosit huse de telefoane mobile pentru a-i convinge pe membrii echipajului că poartă o centură plină cu explozibili. Peripeţia s-a încheiat şapte ore de negocieri mai târziu şi după ce fosta sa soţie cipriotă a fost adusă pe aeroport.
Citește și:
- Video din interiorul avionului EgyptAir, care a fost deturnat. Cum a fost realizat celebrul selfie
- Egipteanul care a deturnat avionul EgyptAir a fost arestat preventiv! Ce a făcut când a plecat de la tribunal! FOTO
- Avion EgyptAir, deturnat| Atacatorul a folosit huse de telefoane mobile pentru a-i convinge pe piloți că centura sa este explozibilă