Biroul pentru consultanţă tehnică şi Relaţii internaţionale al Parchetului General din Costa Rica a transmis că a iniţiat procedurile de analizare a cererilor României de extrădare a Elenei Udrea şi Alinei Bica. Cererile de extrădare vor fi analizate separat.
„Elena Udrea are ordin de reţinere internaţională pentru mită şi abuz în serviciu, Elena Udrea a fost la un moment dat în România ministrul Turismului. La ora 2.00, a fost reţinută Alina Bica, are o notă roşie în baza Interpol, pe Alina Bica au acuzat-o de corupţie, la un moment dat a fost şefa DIICOT.
Ambele sunt reţinute la noi, sunt în detenţie preventivă, se aşteaptă ca procesul de extrădare să fie pus în aplicare imediat.
Odată ce le-am reţinut, Guvernul care aşteaptă să fie extrădate are două luni să facă tot procesul, însă persoanele reţinute acum au şi câteva avantaje pe care le-ar putea folosi în încercarea de a opri ca acest proces să fie dus la capât.
Cele două sunt reţinute într-un centru de detenție al Ministerului Justiţiei pentru că acum statutul lor e de persoane care urmează să fie extrădate.
Au intrat în februarie legal în ţara noastră, avem o solicitare de azil, solicitare a cărei soluționare trebuie să o așteptăm pentru a vedea cum se va duce la capăt procesul de deportare.
Faptul că (Elena Udrea – n.r.) are şi un copil nu este un obstacol pentru a duce la capăt procedura de extrădare, cel puțin nu în acest moment„, a spus oficialul.
Avocatul din România al Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, spunea, joi dimineață, că șansele de extrădare ale fostului ministru sunt zero, în condițiile în care copilul acesteia este cetățean costarican.
Publicația Diario Extra a publicat imagini cu Elena Udrea și Alina Bica înainte ca ele să fie oprite de ofițeri Interpol și reținute în baza unui mandat internațional emis de Interpol.
„După acţiuni de investigare şi monitorizare, două femei în vârstă de 44 de ani, ambele românce, date în urmărire de autorităţile române, au fost reţinute miercuri. Una dintre cele două femei, cu numele Udrea, era vizată de o alertă roşie de notificare a Interpol, pentru infracţiuni referitoare la corupţie şi abuz în serviciu, în baza unui mandat emis de Interpol Bucureşti”, anunţă Biroul pentru investigaţii judiciare din Costa Rica, potrivit publicației citate.
Elena Udrea a fost condamnată, în luna iunie, la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, însă ea a părăsit România cu câteva luni înainte de sentinţă. Alina Bica are o condamnare definitivă de 4 ani închisoare pentru favorizarea făptuitorului.
Citește și:
Elena Udrea, ținută de 1.500 de euro în momentul arestării. Cureaua – cel mai scump accesoriu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro