Ecaterina Andronescu nu a precizat, însă, cum vor fi selectați elevii și după ce criterii. Ministrul Educației a explicat că orele „remediale”, după cum le numeşte, ar putea să se facă începând din 2019, cu același profesori și învățători pe care elevii îi au și la clasă.
„De la clasa a III-a, apreciez eu, după experienţa pe care o am, şi până la clasa a VIII-a…Dacă elevii, o bună parte din ei, ţin pasul cu ceea ce le cere programa şcolară, o altă parte din ei pierd permanent în ceea ce priveşte acumularea în cunoaştere. Ca urmare, de la clasa a III-a şi până la clasa a VIII-a se accentuează extraordinar de mult decalajul dintre cei care fac faţă programelor şcolare şi cei care nu fac faţă programelor şcolare. Şi cred că cu acest lucru va trebui să începem, adică să găsim resursele necesare şi de câteva zile analizăm acest lucru, în aşa fel încât începând cu clasa a III-a, cel puţin pentru elevii care sunt în această situaţie, în pierdere de achiziţie în cunoaştere, să încercăm să facem cursuri remediale, cu învăţătorii de la clasă, după clasa a V-a cu profesorii”, a declarat ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, la România TV.
Ministrul Educației a explicat că elevii vor face ore suplimentare în cazul în care nu păstrează ritmul cu programa școlară.
„Elevii, începând de la clasa a III-a, cei care pierd ritmul cu cei care păstrează ritmul cu programa şcolară, vor avea, probabil, două-trei ore suplimentare la clasă pentru recuperarea, remedierea cunoaşterii pe care ar fi trebuit să o acumuleze şi nu au făcut-o”, a precizat Andronescu, conform sursei citate.
În noiembrie, Ecaterina Andronescu a ajuns pentru a patra oară ministru al Educaţiei. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a acesteia în funcţie, după ce, iniţial, afirmase că se va mai gândi înainte de a valida această numire.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro