Zeicescu și Popa sunt, din 2 octombrie, urmăriți penal pentru deţinere de droguri de risc în vederea consumului.
După ce procurorii DIICOT i-au anunțat ce acuzații le sunt aduse, au cerut Agenției Naționale Antidrog să îi consilieze.
Documentul prin care cei doi prezentatori de televiziune au fost trimişi la ANA a ajuns la instituţia din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
„Perioada în care cei doi vor trebui să meargă la ANA va fi stabilită de cei de acolo. Poate dura de la săptămâni până la luni. Până acum, doar unul dintre cei doi a mers la agenţie pentru a fi consiliat”, ne-au spus surse judiciare.
Aceasta este o etapă prevăzută de lege în dosarele în care acuzația este de deținere sau consum de droguri și are rolul de a se stabili profilul de consumator al persoanei puse sub învinuire.
Specialiştii ANA vor avea şedinţe de consiliere cu cei doi și le vor prezenta riscurile la care se expun atunci când consumă droguri.
Procurorii ar putea clasa dosarul, după evaluare
Evaluarea de la Agenția Națională Antidrog are scopul de lămuri dacă persoana este dependentă sau nu și ce drog a consumat.
Practica la nivelul DIICOT în dosarele de deținere de droguri în vederea consumului este de a se adopta o soluție care nu implică o trimitere în judecată.
Aproape 2.500 de consumatori de droguri au fost trimiși de procurori la ANA
Potrivit datelor din rapoartele ANA, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a emis, în anul 2016, ordonanțe de evaluare pentru consum de droguri în cazul a 2.478 de persoane (1.597 în București și 881 în restul țării), cu 42% mai mult decât în anul precedent.
Pentru toate persoanele care şi-au exprimat acordul şi au parcurs etapele de evaluare specializată ca urmare a consumului de droguri au fost realizate rapoarte de evaluare, care au ajuns la anchetatori.
Citește și:
OPINIE/ Tolo: Profesorul care și-a schimbat părerea despre iarbă
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!