Anca Pandrea se află internată la Terapie Intensivă după ce joi seară a fost găsită de către o vecină, inconștientă și plină de sânge.
Actrița nu-și mai amintește nimic din cele întâmplate. Ulterior, ea a aflat însă de la vecina sa că a fost dusă cu salvarea la Spitalul de Urgență, Floreasca și că în curtea sa a ajuns și un echipaj de poliție, pentru a face cercetări. Văduva regretatului Iurie Darie a mai spus că dacă nu erau cei doi câini ai săi, care au ieșit singuri din curte, mai mult ca sigur ar fi avut și ea soarta Stelei Popescu,m actrița care a fost găsită decedată în curtea casei sale.
”Noroc că am lăsat poarta deschisă. Vecina a văzut câinii fără mine. Am leșinat în casă. M-a găsit plină de sânge, cu capul spart. Am căzut pe spate. Nu am simțit nimic. Știu că mă îmbrăcasem în pajama. Nu-mi mai amintesc nimic. Am auzit doar vocea Cătălinei. I-am zis prietenei mele să nu mă lase. Nu am știut că a venit și salvarea și poliția. Mi s-a întâmplat ceva asemănător și acum 10 ani. Atunci m-a ridicat Iura. Aveam tensiunea foarte mică”, a declarat Anca Pandrea pentru Libertatea.
Are tabloul cu Iura Darie în spital
Anca Pandrea va rămâne în spital, sub observație medical, cel puțin până luni. Ea și-a rugat prietenele să-I aducă un tablou cu ea și cu Iura.
”L-am pus pe noptieră. Iura este cu mine și aici, în spital. Mă gândesc în aceste momente la Stela Popescu. Poate dacă nu erau câinii, mă mâncau viermii. Vecina nu m-ar fi găsit la timp”, a adăugat actrița.
Înainte de a leșina, văduva lui Iurie Darie lua antibiotic pentru o insuficiență pulmonară.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV/ Pepe și-a scos la vânzare barul din buricul Capitalei. Cât cere artistul
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!