Asemenea surorii mai mari, în jurul căreia roiesc bărbații, Fulgy nu a pierdut deloc vremea și s-a înconjurat doar de fete frumoase, pe care, le schimbă destul de des. De ceva vreme însă, s-a inamorat de o brunetă focoasă și nimeni nu se mai înțelege cu el.
Cea mai supărată pe noua relație a lui Fulgy este nimeni alta decât mama lui, Viorica de la Clejani. Cântăreața nici nu vrea să audă ca băiatul ei să se îndrăgostească de la vârsta asta și să fie nedezlipit de o fată. Viorica s-a plâns apropiaților că nu vrea să-l vadă pe Fulgy toată ziua bot în bot cu tânăra care se recomandă Inna, ci să se dedice mai mult muzicii și evenimentelor de familie.
Se pare că solista este deranjată în special de faptul că fata nu-l mai slăbește pe băiatul ei pe care îl urmează inclusiv la cântările de prin țară. Prezența ei ar fi mai agreabilă dacă nu i-ar cere fiului Clejanilor să stea mai puțin cu părinții și mult mai mult în compania ei. Cel puțin așa se discută în familie.
Fulgy face tot ce îl taie capul
Așa cum sunt majoritatea băieților trecuți puțin de 18 ani, Fulgy nu ascultă deloc de sfaturile mamei sale, iar surse din preajma familiei lui Ioniță de la Clejani ne-au povestit că tânărul dă ochii peste cap de fiecare dată când Viorica îi reproșează că nu se dedică în totalitate muzicii și mai ales studiilor și că petrece prea mult timp cu iubita. Fulgy i-a spus mamei sale că vrea să se distreze și să profite cât mai mult de vacanță.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!