Românii nu iau în seamă acest gen de asigurare și pentru că în multe zone din România nu există pericolul ca locuința să le fie distrusă de vreunul din fenomenele care sunt acoperite de asigurare: cutremur, inundații sau alunecări de teren.

Ba mai mult, dintre cei care și-au făcut asigurare doar unul din patru este din mediul rural, adică doar unul din 25 de proprietari de casă de la sat are o astfel de asigurare.

Numărul polițelor chiar s-a diminuat cu 2,29%, ajungând, pe 31 mai 2017, la 1.667.445, comparativ cu 1.706.628 de poliţe PAD active la 31 mai 2016, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări. Numărul este extrem de mic, având în vedere că în România există la ora actuală aproape 9 milioane de locuințe. Practic, putem vorbi despre faptul că aproximativ un român din cinci a încheiat acest tip de asigurare.

Lege făcută fără cap

Asigurările de acest tip aveau mai mare succes să fie încheiate, dacă în momentul creării acestei legi s-ar fi ținut cont de propuneri mai realiste, care ar fi dus la o mai bună colectare.

„Eu am propus ca această asigurare să fie o componentă din impozitul pe locuință, iar în acest caz s-ar fi realizat o mai mare colectare a banilor pentru asigurare, dar nu s-a dorit”, a declarat pentru Libertatea Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România.

„Putin a folosit tactica «salamului». Singura opțiune de victorie e ca armata ucraineană să ocupe Moscova și să-l detroneze”, crede filosoful politic american Francis Fukuyama
Recomandări
„Putin a folosit tactica «salamului». Singura opțiune de victorie e ca armata ucraineană să ocupe Moscova și să-l detroneze”, crede filosoful politic american Francis Fukuyama

Primarii nu vor da niciodată amenzi propriilor locuitori, pentru că își taie din voturi, spun reprezentanții locațităților din România. Cu toate acestea, se mai naște un alt paradox. Cum să plătească o amendă de 500 de lei un om care nu își poate permite nici să plătească o poliță de 90 de lei?

„Mai mult, primarii nu vor da niciodată amenzi pentru că nu se colectează banii pentru o societate privată. De ce să fie răspunderea primarilor să lucreze pentru un privat? Adică aceștia să facă toată muncă și cineva din privat să culeagă roadele?”, a mai spus Emil Drăghici.

Ce asigurări s-au încheiat

Cele mai multe asigurări obligatorii pentru locuință s-au încheiat pentru case ce valorează mai mult de 20.000 de euro, când este cea mai mare valoare a poliței. Astfel că 93,1% din poliţele PAD vizează locuinţele de tip A, adică polițe de 20.000 de euro (cele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, cu pereţii exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) şi 6,9% locuinţele de tip B, cele de 10.000 de euro (cele cu pereţii exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).

Și, dacă ne uităm la care sunt regiunele cele mai conștiincioase sau poate unde pericolul este cel mai mare, cele mai multe polițe s-au încheiat în Transilvania (20% din total), Bucureşti (19%) şi Muntenia (18%), iar cele mai puţine – în Maramureş (3% din totalul poliţelor) şi Bucovina (3%).

LIVETEXT Alegeri prezidențiale și referendum în Republica Moldova. Mesaje false legate de UE trimise pe WhatsApp și alte platforme
Recomandări
LIVETEXT Alegeri prezidențiale și referendum în Republica Moldova. Mesaje false legate de UE trimise pe WhatsApp și alte platforme

PAID emite asigurările obligatorii pentru locuinţe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală – cutremure, inundaţii şi alunecări de teren – a tuturor locuinţelor din România.


COD PORTOCALIU de caniculă! Temperaturile vor urca până la 40 de grade Celsius


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Știrileprotv.ro
Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
Viva.ro
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
Libertateapentrufemei.ro
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani
FANATIK.RO
Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
Locul din România care i-a înnebunit turiști. Fotografiile de aici au devenit virale pe internet
FANATIK.RO
Locul din România care i-a înnebunit turiști. Fotografiile de aici au devenit virale pe internet
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Financiarul.ro
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
Observatornews.ro
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe
HOROSCOP
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI