La sfârșitul anului trecut, Cornel Păsat primea vestea cea mare. După ani de așteptare și drumuri dese la medici, soția sa l-a anunțat că este însărcinată.
Cei doi viitori părinți au fost în culmea fericirii. Singura necunoscută rămasă era sexul bebelușului. Artistul nu a ascuns faptul că-și dorea ca primul lui copil să fie băiat. Dar ar fi fost la fel de bucuros să fie și fetiță. ”Important este să fie sănătos”, spunea acesta.
Ei bine, în urmă cu două zile, Bianca și Cornel Păsat au aflat că vor avea un băiețel. Ambii au primit vestea cea mare cu lacrimi în ochi. Au sărbătorit împreună cu familia și, deja, au început căutările în ceea ce privește numele bebelușului. Vor să fie unul special, de rezonanță, cu o semnificație aparte!
Bianca va naște la maternitatea din Giulești
Recent, Cornel Păsat a mărturisit că a plâns în momentul în care și-a văzut bebelușul în ecografie.
„Chiar vorbesc serios, a fost o cascadă de fericire, de lacrimi. Da, am plâns! Ce să fac? Am plâns. Am plâns de mai multe ori. Am plâns și când am văzut bebelușul pe monitor la ecografie”, a spus acesta.
Bianca va naște în luna iulie, la un spital de stat, mai precis la maternitatea din Giulești, cu doctorița care a descoperit motivul pentru care aceasta nu rămânea însărcinată.
Recomandări
„Putin a folosit tactica «salamului». Singura opțiune de victorie e ca armata ucraineană să ocupe Moscova și să-l detroneze”, crede filosoful politic american Francis Fukuyama
A renunțat la dans până va deveni mămică
Dat fiind faptul că este însărcinată, Bianca nu mai dansează. Dar se ocupă de coordonarea tururor spectacolelor. Împreună cu Cornel, cei doi pregătesc noi show-uri, cum ar fi și proiectele de animație pentru cluburile din âară și capitală. În curând chiar, spectacolele cu Allure Cabaret și Flamingo Boys vor avea loc într-o locație din Centrul Vechi al capitalei.
CITEȘTE ȘI:
CORESPONDENȚĂ DIN MALAGA. Banderas, primit ca un rege în orașul său natal, la lansarea serialului despre viața lui Picasso. ”Antonio, te amo, te quiero!”/VIDEO
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Viva.ro
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
Libertateapentrufemei.ro
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
FANATIK.RO
Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
FANATIK.RO
Locul din România care i-a înnebunit turiști. Fotografiile de aici au devenit virale pe internet
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Financiarul.ro
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Observatornews.ro
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
HOROSCOP
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe