Incendiul din Capitală din noaptea de 30 octombrie a avut un impact similar cu atacurile teroriste din New York. Tragediile provocate de minți bolnave sau de nepăsare, întrucât există și un terorism al indolenței, care lasă urme adânci nu doar în familiile victimelor, ci și în conștiința publică.
de Eduard Apostol
Oamenii vor sau încearcă să-și ducă existența mai departe, cu chin, cu frustrare, cu credință. Newyorkezii au „Ground Zero” ca loc de pelerinaj. Bucureștenii n-au închis total spațul unde era „Colectiv”, cazul e pe rol și e departe de a fi finalizat.
Se vrea demolarea clădirii, doar că trebuie găsit cadrul legal pentru aceasta. Aproape de kilometrul zero al Capitalei, fostul club rock arată deplorabil, părăsit, iar din zidurile labirintului ce formează grupul de clădiri ale fostei fabrici Pionerul răzbat parcă urletele neputincioase ale „îngerilor” căzuți în acea noapte blestemată de octombrie.
Sens unic spre dramă
În față este o parcare uriașă, un fel de sens giratoriu neoficial, iar automobilele sunt parcate fiecare cum poate, unele intrând până în sufletul altarului unde ard candelele amintirilor în memoria victimelor.
Există două căi de acces spre interiorul locului unde era „Colectiv”. De pe clădirea principală s-a deteriorat numele firmei ce-a adus moartea a peste 60 de oameni. Din depărtare se văd literele care formează cuvântul „lectiv”. Te poți gândi la se-lectiv, așa cum e memoria unora. Mai ales când vine vorba despre o tragedie de asemenea proporții.
Una dinspre strada Verzișori e blocată, o poartă uriașă prin care poți doar să privești printr-o gaură. Alta, principală, dinspre strada Tăbăcarilor, e păzită de un portar tip „cerber”. Înăuntru, sunt câteva birouri și niște săli.
Doliu pe container
La nici 50 de metri de „driblingul” – din două tentative – ale „cerberului” de la poarta de acces, în dreapta se face un culoar către locul groazei.
În noaptea de după tragedie, aici pâlpâiau lumânările disperarii și curgeau lacrimile deznădejdii.
Acum, chiar și când razele soarelui pătrund nestingherite, e o atmosferă apăsătoare, înnegrită de flăcări, pereții mai păstrează strigătele de oroare și dau aerul unui loc damnat.
E praf, parcă se așează pe suflet. Lemne aruncate, ceva materiale de construcție și reclame sfâșiate. Dacă dai roată cu privirea, vezi un tablou sinistru, al deteriorării, al nepăsării, un loc ce stă să se prăbușească.
Au rămas găurile înnegrite după eliminarea ventilatoarelor de la ieșire, iar containerul portocaliu – singura cale de acces în club și pe care foarte puțini și-au mai găsit salvarea – a fost vopsit în doliu. Culoarea neagră a obiectului metalic adâncește și mai mult starea de dramă.
Citește și:
3 ANI DE LA INCENDIUL DIN COLECTIV| Zeci de operații. Sute de ore de kinetoterapie. Milioane de speranțe… Cea mai mare temere a Adinei, supraviețuitoare a incendiului din Colectiv: “Durerea mea e că se poate întâmpla din nou”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro